Zborul din Singapore in Kuala Lumpur, pe care l-am cumparat fortata de imprejurarile din Sydney (cine s-ar fi gandit ca conexiunea de internet intr-un aeroport international de top al lumii poate fi atat de slaba!?!), pleca foarte devreme.
De la casa domnitelor ce m-au gazduit in Singapore, am plecat pe jos pana la statia de autobuz – cam 15 minute. Inca nu se luminase bine. Atmosfera era ciudata, pe strada ivindu-se din cand in cand cate un om lafel de infrigurat ca si mine (se pare ca diminetile sunt respirabile in Singapore), mergand repede si cu capul in pamant... Nu este cel mai reconfortant sentiment pe care il poti avea la inceputul unei calatorii...
Am luat autobuzul catre aeroport, asa cum planificasem, dar a facut atat de mult incat abia am prins zborul. Zborurile pe distante atat de scurte ca cea dintre Singapore si Kuala Lumpur sunt mai degraba o bataie de cap, decat o placere. Nici ce am decolat, ca am si aterizat, iar trecerile prin vami si distanta dintre aeroporturi si cetrele orasele m-au epuizat.
Odata ajunsa in Kuala Lumpur, atmosfera care m-a intampinat era incendiara, la propriu. Singapore era umed si cald, aici era o arsita de nedescris! In afara de aceasta diferenta, ce m-a marcat foarte mult a fost numarul de musulmani care se aflau in jur. Mi-am dorit dintotdeauna sa vizitez tarile arabe, dar trebuie sa recunosc ca aici m-a luat prin surprindere. In plus, am fost nevoita sa recunosc rapid neta diferenta dintre cele 2 tari vecine – aici era multa dezordine, debandada, mirosuri nu foarte placute, mizerie... Nu-mi dau seama de ce, desi nu era lafel de grav ca in India, m-a surprins mai mult aici decat acolo...
Gazdele mele din Kuala Lumpur, Kate si Nariman, au stabilit intalnirea la turnurile gemene Petronas, pe care ei le numisera KLCC. Fusesem atat de zapacita ca nu cercetasem deloc ce este de vazut si nici nu ma prinsesem ca urma sa ajung la cel mai faimos punct turistic al orasului. Cand am ajuns acolo am vazut un mall si un fel de parculet mai mare, cu o fantana arteziana pe langa care trebuia sa te dai bine ca sa nu devii una cu cimentul... Turnurile le-am observat datorita acestei necesitati, indepartandu-ma putin de zona mallului... Atunci am observat ca ma aflam in spatele turnurilor (eu calatorisem cu metroul intre aeroport si acest loc)...
Kate si Nariman au venit cu o intarziere care, desi nu era mare, s-a simtit ca un veac in caldura insuportabila (si eu suport caldura destul de bine!). Acum aflu ca sunt persani! Primii oameni pe care ii cunosc din Iran! Foarte interesant! Toata zona mi se pare invaluita in mister si charm... O sa aflu lucruri noi!!!
Luam un taxi si mergem acasa la mama lui Kate. S-au gandit ca m-as simti mai bine acolo, pt ca ei stateau cumva in afara orasului. Nu pot sa spun ca mama avea un apartament in buricul orasului, ci mai degraba spre periferie... Complexul avea chiar si o piscina, dar totul in jur se cojea... Sincera sa fiu, tara asta ma impresioneaza...
Mama lui Kate mi-a amintit de bunica mea, lafel si mancarea iraniana... Toti extraordinari de primitori, extraordinari de calzi si darnici si atenti... M-am simtit ca in propria mea familie.
Mi-au dat camera cea mai mare din casa, camera mamei. Am facut un dus si, cum nu aveam puterea sa ma contrazic – tot obosita! – am lasat negocierile legate de locul unde voi dormi pe mai tarziu.
Dupa ce m-am revigorat si intremat in urma dusului si mesei daruite atat de dezinteresat de acesti straini atat de familiari deja, am pornit dinnou spre oras pentru a ma mai invarti putin. Asa am vazut pe lumina si decoratiunile opulente de Craciun din fata turnurilor...
La intoarcere l-am cunoscut si pe fratele lui Kate (Nariman era sotul lui Kate)... totul pare sa se invarte in jurul lui Kate, nu?... Si, am negociat, foarte inversunat, pentru a-mi fi redistribuita canapeaua din sufragerie... Cred ca i-am incurcat putin planurile fratelui lui Kate, dar in mare cred ca a fost mai bine asa pentru intreaga familie...
Nu pot sa spun ca am dormit extraordinar de bine, dar m-am simtit protejata...
A doua zi, am fost cu Kate si Nariman la o conventie de I.T., dinnou in zona turnurilor Petronas, pentru a-l face fericit pe Nariman, evident. Pentru mine era o experienta interesanta de a interactiona cu societatea acestei tari controversate. Asa am aflat mai mult despre povestea familiei care venise in Malaysia sa studieze si, mai ales, sa scape de regimul tiranic din Iran, tara de care erau foarte legati si de care le era extraordinar de dor. Asa nationalism si melancolie mi-ar placea sa vad la mai multi oameni din Romania.
La conventie erau diverse firme care dadeau pachete promotionale, asa ca unii dintre noi s-au ales cu o memorie usb, altii cu un breloc mai deosebit si asa mai departe...
Dupa ce Nariman s-a declarat cat de cat multumit, ar fi stat acolo zile la rand, am mai dat o fuga prin oras. Incercand sa absorb cat mai mult din cultura ma uitam la toate ofertele, toate semnele, etc. Printre ele mi-a atras atentia una care oferea „masaj cu pesti”. Nu mai auzisem de asa ceva, iar Kate si Nariman pareau disponibili unei astfel de experiente. Defapt, ceea ce s-a dovedit a fi a fost pedichiura cu pesti sanitar (sau, mai degraba, un tip special de pesti care ciuguleau pielea moarta de pe picioare).
Experienta a fost unica si, sincera sa fiu, mi-a placut. Chiar si salonul respectiv mi s-a parut neasteptat de curat, mai ales judecand dupa starea deplorabila a varului de pe peretii cladirilor de pe aceasta strada principala a orasului... Dap, sunt in Kuala Lumpur!!!
Seara mi-am petrecut-o cu alte preocupari de rasfat, dupa o fuga pe la deja super vizitatele turnuri Petronas! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu