China - Shanghai

Pentru o calatorie de 2 ore cu trenul mi-a luat o zi intreaga. Gara din Hangzhou este mai darapanata chiar decat cea din fostul Canton (a.k.a. Guangzhou). Oare de ce atrag garile, exact ca in Romania, figuri dubioase?

Am stat la o coada enorma sa imi cumpar un bilet la un tren mai ieftin. Nu pareau incantati ca vreau in acel tren, dar nu s-au certat cu mine cum au facut in Thailanda. Interactiunea cu casierita a fost destul de stresanta, deoarece abia a inteles numele orasului de la mine. Cum pot sa gresesc pronuntia Shanghai-ului? Chiar nu inteleg! Oricum, bine ca aveam scrise toate detaliile trenului pe o bucata de hartie, ca asa am reusit sa ma inteleg cu casierita.

Paviment din ciment accidentat oriunde te uiti, in foarte mare contrast cu bijuteria pe care o reprezinta Hangzhou-ul vechi pe care l-am explorat in ultimele zile. Cum ajunsesem mai devreme, am avut timp sa cumpar cate ceva de la magazinele/tarabele din cadrul garii. Destul de slaba oferta. In sfarsit, dupa mult timp, am mancat chestii ambalate! Ca si cu bauturile carbogazoase de care m-am lasat cu multi ani in urma, cand reincerci ceva ce tii minte ca iti placea, dupa ce ai devenit mai constient de ce este sanatos si te adaptezi la o dieta cu mai putin zahar sau sare sau alcool, te intrebi cum a putut sa-ti placa vreodata lucruri atat de chimicizate.

Pentru prima data am mancat (mai degraba baut) tulpini de trestie de zahar. Nu stiam cat de zemoase sunt. Sunt foarte dulci, si, ce m-a surprins cel mai mult, este cat de populare sunt printre chinezi. Si cat de suplii sunt, dupa ce beau toata ziua zahar lichid! Adevarul este ca muncesc destul de mult si, probabil, mananca cat le trebuie. Comunismul nu pare sa le fi creat si lor acelasi reflex de imbuibare exagerata pentru care pare sa traiasca cea mai mare masa a populatiei romane. Ce e trist e ca nu il depasim dupa atata timp. Eu zic ca e o lipsa de imaginatie. Oricum, comunismul nu l-am prea simtit in China, in afara de incidentul cu verificarea detaliilor persoane doar cu un telefon. Branduri mai multe decat in occident, preturi si ca in occident, mancare la discretie, accesibila oricarei paturi sociale... da, existenta si sunt  acceptate paturile sociale!!! Unde este comunismul?

Dinnou, intrarea in gara se realiza pe baza biletului care a fost controlat si la iesirea pe peron. Trenul avea bancute fara numerotare... Am zis ca 2 ore nu e cine stie ce, asa ca am ales „hard seats” (locuri tari). Intrebasem care e diferenta intre scaunele tari si moi, ca astea erau optiunile disponibile si nu mi-a fost data nici o lamurire coerenta. Cum m-am asezat, mi-am dat seama ce inseamna... Spatarele erau drepte. Nu aveau nici un fel de onduleu pentru curbura spatelui. Dupa 20 de minute eram terminata. Am eu probleme cu spatele, dar chinezii cred ca au si mai mari. M-am uitat in jur si toti aveau spatele perfect drepte, ca niste placi! Si aceasta este o afectiune care da dureri de spate, exact ca o curbura mult prea pronuntata...

La urcarea in tren si dupa gasirea unui loc, pentru a face spatiu trecatorilor, mi-am ridicat bagajul in plasa de deasupra capului. Nu calatoresc cu mai mult de 15 kg, dar mi-a fost destul de greu sa le ridic deasupra capului, dandu-mi un mic discofort spatelui. Ce mi s-a parut ciudat a fost ca nu s-a oferit nimeni sa ma ajute... Analizand interactiunile dintre chinezi, dinou eram singurul european din tren, am observat ca nu se ajutau nici intre ei... Asta pare sa fie cutuma locului... Pacat ca oferirea ajutorului se pierde chiar si in occident...

Tot drumul, chinezii scoteau pachete de toate felurile cu mancaruri de toate felurile... jumatate din drum, membrii unei familii asezate langa mine ce era abosorbita intr-o discutie galagioasa si ce se uita pe fereastra cu intensitate, au mancat seminte... Ei bine, cojile le scuipau pe masa ce despartea bancutele ce erau asezate fata in fata... mai mult de jumatate cazusera pe jos... Asta cred ca a fost atitudinea care m-a frapat cel mai mult... Oricum, la finalul calatoriei au facut curat dand totul pe jos in incercarea de a crea o punga cu mizerii...

Impactul cu Shanghai-ul? Mare! Mare! Foarte mare! Si foarte avangardist. Mult mai nou decat New Yorkul sau Hong Kongul! Facilitati pentru trolley la toate colturile de strada... Un oras cu adevarat functional... Si, cand am realizat ca populatia acestui oras este cat a intregii mele tari, am ramas masca. Nu era aglomeratie ca la Hong Kong (10 milioane de oameni), nu erau blocaje aproape deloc... Mijloacele de transport in comun erau incarcate la o capacitate decenta... Absolut uimitor! Si, ce am vazut, existau alpinisti utilitari care stergeau nu blocuri acoperite de sticla, ci de faianta! Totul era curat si se pare ca nu fara cost! Se curatau blocurile! Incredibil!!! Si nicaieri nu am vazut culori tiganesti trantite pe blocuri! Cat prost gust poate sa aiba conducatorii poporul roman? De ce?!?

Aproape de casa

Biserica dintre blocuri

Pentru ca trebuia sa ma coordonez cu gazda mea, care ajungea destul de tarziu acasa, am ratacit putin pe strazi. In aprierea unui mall, m-a acostat o chinezoaica, plian de tupeu, care m-a invitat in camera ei de lectura pentru un ceai. Daca nu ar fi avut doar vreo 12 ani, as fi interpretat probabil altfel acostarea. Vroia sa ii cunosc mama si sa exersam engleza ei... M-a amuzat teribil! Ce m-a frapat, atat la ea cat si la toti ceilalti tineri, era cat de mondeni erau, atat ca imbracaminte cat si ca temperament... Nu ma asteptam la asta in China... China e deja foarte departe fata de noi! Chiar e o pierdere de timp sa ne mai punem intrebarea cat de avansati sunt si ce potential au!

In Shanghai, desi mi-am dat silinta sa ma integrez dinnou in mediul local, nu am gasit decat o gazda americana. E bine sa vad si viata expatilor.  Devin este un american care pare destul de dezghetat, dar totusi ciudat... Fusese si in armata, lucru care isi pusese oarecum aprenta pe personalitatea lui... Oricum, apartamentul lui era foarte dragut aranjat, cu mobila ce mi se parea de o valoare ridicata. Era central pozitionat si avea si o sala cu piscina in apropiere...

In prima seara, am iesit cu Devin si cu prietenii lui la cina. Restaurantul era cu terasa si mancare internationala. Nu mai mancasem de mult mancare „normala”... O friptura cu legume pe grill, langa o salata verde mixta si un sos fusion... Foarte bun! Prietenii lui erau un belgian, cu accent frantuzesc si nume pe masura – Jacques, un scotian cu accent si aspect de Sean Connery – pe nume Sandee, si un american grasan si libidinos care era invidiat pentru succesul lui de neinteles printre chinezoaice - al carui nume nu l-am retinut... Dupa masa am fost cu Devin sa ne intalnim cu un grup de preteni de-ai lui mult mai tineri intr-un club cu terasa la ultimul etaj al unui zgarie nori. Nu pot sa zic ca m-am distrat prea tare, dar a fost interesant...

Prima noapte

Petrecere cu tinereii

A doua zi m-am trezit destul de devreme ca sa-l astept pe Radu, prietenul meu din Romania. E ciudat sa vorbesc dinnou romana. Destul de greu si sa ma adaptez sa calatoresc chiar si doar pentru cateva zile cu altcineva... In plus, Radu nu se simte atat de confortabil ca mine sa stea cu o gazda pe care nu o cunoaste...

Am vizitat impreuna piata Strazii Vechi, o adevarata splendoare! As numi-o Venetia Chinei!

Ceva ce as gasi si in Romania - multe cabluri vizibile! Dar aici, doar in partea veche a orasului!

Old City Market

Mica Venetie a Chinei

Pestisori norocosi... doar sunt rosii, nu? :)

In sfarsit, o urma de soare!

Am mancat la o cantina aflata in piata Strazii Vechi... Mancarea chinezeasca, oricat o incerc, nu ma cucereste!

Am mers prin centrul pe o strada stric pedestriana, am vazut Piata Poporului... Totul este impresionant!

Civilizatie si utilitate

Putinii copii pe care ii vad pe strazile Chinei

Zona pedestra

Iesirea de la metrou aproape de Piata Poporului

Paza mai avea putin si fugea dupa mine ca am afacut aceasta poza a carui stie ce obiectiv strategic...
Nu mai atrageti atentia prin arhitectura avangardista, atunci! Macar atat!!!

Seara am mers la o petrecere de Halloween cu prietenii lui Devin cu care luasem masa. Radu a ramas sa se odihneasca, dand vina pe schimbarea de fus orar si drumul destul de lung pe care il facuse.

Petrecerea de Halloween in casa libidinosului american imbracat in top asiatic...
Tipul cu peruca e belgianul, care e foarte haiosel...

Scotianul Sean Connery :)

Jocuri...

Figura chinezoaicei valoreaza milioane! :D

Ce ar fi o petrecere fara bautura? Cel putin, asa zice majoritatea!

A doua zi nu am avut deloc tragerea de inima de a vedea Pudongul – il vazusem de la distanta. Sunt deja plictisita de nou si avangardist...  In plus, eram destul de obosita dupa petrecere si simteam nevoia sa ma mai relaxez. Am avut o zi inceata, cu niste cumparaturi de DVDuri contrafacute si o masa la un restaurant persan. Radu a plecat la Beijing unde aveam sa ne intalnim cu o zi mai tarziu.

Pudong de la distanta

Ultima zi mi-am petrecut-o mergand la sala, mai exact sa inot (am inotat 20 de minute fara opriri si nici macar nu am obosit... cateodata esti „in the zone”!). Am fost iar la shopping, fara prea mari succese. La plecare, incepuse sa ploua usor. Ajunsa la gara, deja se inserare. Mi-a luat extraordinar de mult sa gasesc casa de bilete si acolo nu au vrut sa imi accepte cartea de credit. Orice bancomat se afla la mare distanta si ultimul tren pe care as fi putut sa il prind mai avea putin si pleca... Imi lipseau cam 4 yuani, echivalentul a vreo 2 RON... Eram destul de stresata, mai ales ca nu aveam nici un chef sa ma intorc sau sa imi schimb programul, dar tipa de la casa a fost draguta si mi-a dat bilet fara acei bani lipsa... Dinnou, foarte frumos impresionata! Poate ca si norocoasa! Orice ar fi, sunt recunoscatoare...