Agra (2)

Ajunsa in fata Taj-ului, dau sa-mi cumpar bilet. Exista o fereastra pentru straini si una pentru indieni. Pentru straini, pretul e mult mai mare. Este aproape dublu fata de cat il platesc pe sofer pentru o zi. Sper ca banii astia sa ajunga inapoi in societate, cumva... Sper sa se justifice cumva...

M-as fi suparat mai mult intr-o alta tara, dar aici apreciez ca li se acorda sanse localnicilor sa isi cunoasca cultura. Cam exagereaza cu pretul pentru straini, dar este un punct turistic major...

Ultima poarta protejand Taj Mahalul

Auzisem intr-un documentar ca, pentru ca impactul sa fie mai mare, sa nu privesc Taj Mahalul decat dupa ce trec de poarta interioara. Trec prin prima curte cu mare interes. Foarte multi turisti.

Ajung la poarta interioara. Nu imi ridic ochii decat dupa ce trec poarta. Nu este impactul pe care il asteptam. Este mult mai mic decat ma asteptam. Ador albul... imi place puritatea marmurei... dar sunt putin dezamagita...



La cati bani cer, nici macar fantana din fata Tajului nu o ingrijesc?



Toti se ingramadesc la poze cu Tajul



Atmosfera e corupta. Sunt mult prea multi turisti, mult prea multa lume interesata de propria persoana. Nu simt sacralitatea locului... Spiritul acestui loc este sufocat si asa ma simt si eu. Incerc sa ma adaptez. Fac cateva poze. Nu ma grabesc spre Taj. Imi iau timp, ma uit in jur. Sunt foarte multi oameni din Israel aici. (Foarte interesant ca am identificat aceasta natie ca fiind cea mai predominanta printre turisti.)

Continui incet drumul spre Taj, atenta la modificarile de perspective, etc. Nu am vrut nici un ghid. Nu am nici o carte din care sa citesc. Nu calatoresc cu ghid niciodata. Cum ajung intr-un oras, prima oprire este la un centru turistic de unde primesc informatii pentru fiecare atractie care ma intereseaza si despre ce ar fi de vazut in acel oras. India e “simply different” din acest punct de vedere, avand in vedere ca nu gasesc nimic. Mi-ar fi prins bine un ghid.

Multimea indreptandu-se spre Taj si gradinile

Vad un turist. Arata a american. E singur, asa ca intru in vorba cu el. Are un „Lonely Planet”. Nu mi-au placut niciodata. Umblii cu kilograme dupa tine, in cea mai mare parte informatii pe care nu o sa le folosesti niciodata, si cand vrei sa citesti despre un obiectiv, gasesti doua randuri. Total nesatisfacator...

Il intreb ce informatii are despre Taj. Prefera sa mi-l imprumute. Imi cer scuze pentru deranj, si ca sa imi arate ca nu ii pasa, imi rupe pagina cu informatiile despre Agra. Este foarte limitata informatia, oricum. Nu stapaneste foamea mea de cunoastere absolut deloc. Profit de el ca sa imi faca niste poze. Ii fac si lui niste poze. Azi se pare ca imi era predestinat sa ma intanesc cu americani. Si tovarasul meu de la pranz era tot american. Asta pare mai putin carismatic sau inteligent decat celalat, dar asta e.

Taj Mahal de aproape

Nu stiam la ce sa ma astept si nici nu vroiam sa vizitez altceva in Agra, asa ca stabilisem intalnirea cu soferul meu peste cateva ore. Nu am ce sa fac aici atat de mult, asa ca apreciez compania. Am fost mereu curioasa in ceea ce priveste modul de a vedea lumea a oamenilor din jur. Nu stiu daca are a face cu carentele comunicarii, dar impresia pe care o am de cate ori incerc sa vad lumea prin ochii altora este ca sunt foarte putini cei care isi dau silinta sa vada mai departe de aparente… 

Bucuria copiilor :)



Americanul face poze unui grup de copii indieni si, pentru prima oara pe ziua asta, inima imi zambeste cand ii vad pe acesti copii bucurandu-se sa isi vada imaginea pe ecranul aparatului foto digital. Micile lucruri care bucura inima… J



Colt al gradinii

Ne despartim. 

El trebuie sa isi vada de drum, eu mai am ceva timp de pierdut.

Ma duc la umbra unui copac si incerc sa abordez noi unghiuri de pozat.

Nu sunt inspirata azi.

Mediatizarea unui loc ii taie foarte mult din farmec pentru mine.

Un colt linistit, asa cum ar trebui sa fie

Vizitez mausoleul unde sunt ingropati Mumtaz Mahal si Shah Jahan. Defapt, mormintele lor se afla mult sub nivelul la care ne afla, pentru a nu fi deranjati. Si intr-adevar, este un vacarm de nedescris. Te-ai astepta ca lumea sa incerce sa simta eternitatea dragostei pe care o reprezinta povestea celor doi.

Un gardian tipa la toti ca nu se pot face poze... Nici nu inteleg de ce... Nu este atat de diferit de restul exterior. Imi place stilul mughal (combinatie de bun gust de influente persane, islamice si indiene). Intotdeauna mi-au placut influentele arabesti arhitecturale si cred ca pot fi imbinate foarte frumos cu multe alte stiluri... Si, cu toate astea, nu ma simt in largul meu de cate ori vizitez o moschee, oriunde ma aflu in lume...

Sufletul imi e trist. In fata monumentul ridicat in slava dragostei, eu sunt trista. Acest lacas este clar menit sa fie vizitat in compania persoanei iubite…

Ghizii mei :)

Reusesc sa gasesc drumul inapoi la "soferul meu" fara prea mare efort si fara sa am o harta. O grija mi s-a ridicat de pe inima. Ma intalnesc cu el mai devreme decat stabilisem. Am zis sa incerc, ca nu mai aveam ce sa fac la Taj. Strabatusem de doua ori toate cladirile si gradina. Ne pregatim de drum si, putin inainte de plecare, langa sofer, sare un baiat slabut si inalt. Ma intreaba daca ma deranjeaza daca ne insoteste si el. Nu ma deranjeaza, am si eu cu cine sa vorbesc mai mult. Cu soferul ma descurc, dar nu perfect. Ii spune unchi soferului, dar defapt nu au nici un grad de rudenie. Sunt apropiati de respect reciproc. S-au ajutat unul pe altul si se indragesc ca pe familie. Si baiatul este tot conducator de riksha. Trecem un pod foarte darapanat si, dupa un urcus destul de abrupt, ajungem peste raul Yamuna, pe un deal ce arata ca o livada intr-o gradina, situat vizavi de Taj Mahal.

Raul dupa sezonul musonic :(

Desi ar fi trebuit sa treaca sezonul musonului, albia raului era secata. Imi pare rau pentru oamenii astia. Atat cat mi-am lasat mintea sa analizeze fara interferente, nu am simtit din partea lor decat o dorinta de a trai in pace cu toti semenii lor, indiferent de unde vin sau ce culoare au. Cat au suferit de-a lungul istoriei si totusi sunt capabili de atata marinimie.

Taj Mahal reflectat in raul secat :(

Daca as discuta cu prietenul meu cel mai bun mi-ar reaminti de nenumaratele conflicte interne prin care au trecut, pasionat de geopolitica fiind, deci presupun ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple pe cat le vad eu acum. Dar eu nu am simtit nimic care sa imi arate vreo atractie spre violenta a acestui popor.

Apusul, daca as fi avut noroc, ar fi putut fi fascinant. Smogul si albia uscata nu ma ajuta, dar totusi, nu e chiar rau. Ma bucur de compania celor doua noi cunostinte pe care le-am facut. Sunt recunoscatoare pentru norocul pe care il am pana acum.



Apusul reflectat in marmura alba a mausoleului



Drumul spre gara este un cosmar. Pe pod abia ne miscam. Pot sa vad raul printre stinghiile ce il formeaza. Imi este groaza. Nu stiu cum de nu sunt accidente in fiecare clipa. Nu am vazut nici unul, din fericire!

Mai e foarte putin timp pana cand pleaca trenul spre New Delhi. Nu se poate sa il pierd!!! Urmatorul o sa faca mult mai multe ore pana in Delhi (cred ca ajunge a doua zi dimineata acolo)...