Agra (1)

Ajunsa in Agra, singura, ma simt putin pierduta. Nu stiu ce sa fac.... Am doua bagaje. Nu pot sa le car tot timpul dupa mine. Cine stie daca au loc pentru lasat bagaje la Taj Mahal? Si, daca nu au, ce sa fac atunci?

Gara este sub orice critica – darapanata si urat mirositoare. Ca sa ajung la iesire, trebuie sa trec pe o pasarela. Imi car bagajele in susul si in josul a mult prea multe scari. Sunt deja terminata fizic, si ziua abia a inceput. Intreb in stanga si in dreapta daca pot lasa bagajul undeva. Sunt directionata intr-o laterala a garii, peste niste sine de tren darapanate, cu multe figuri dubioase in jur, foarte curioase la vederea mea. Nu imi place deloc…  Ajung la un fel de hambar cu niste rafturi si multe bagaje urate. Eu am un troley foarte colorat, animal print cu alb si negru, Reebok. Ma gandisem din tara ca nu vreau sa atrag atentia prea mult, dar imi placuse prea mult ca sa nu il achizitionez. Avea multe compartimente. Era foarte practic, ce e drept. Macar atat... J

Mi se spune cat costa depozitarea bagajului pe o zi – extrem de putin – lucru care ma ingrijoreaza. Asta e, daca imi fura toate hainele, nu e sfarsitul lumii. Sunt sanse de 50% sa imi gasesc bagajul, dupa cum arata. Bine ca mi-am rearanjat din tren toate lucrurile de pret in rucsac, ca sa le car cu mine. Aici nu as fi avut deloc intimitate pentru o astfel de activitate.

Mi se arata un loc unde sa imi asez bagajul. Ma chinui singura sa imi ridic bagajul de 17kg pe un raft destul de inalt. Mi se da un bilet cum ca am achitat si se scrie cu creta pe bagajul meu numarul de eliberare. Mi se spune sa nu pierd biletul, ca altfel nu mi se va da bagajul inapoi. Ce stres! Eu si hartiile nu suntem prieteni buni... mereu uit pe unde le pun si le pierd de cele ma multe ori...

Ies si nu ma mai uit in urma. Ce-o fi, o fi! Aici nu ma mai simt atat de responsabila de fiecare aspect al vietii, asa cum o fac in tarile dezvoltate. Aici simt si imbratisez cu mult mai mare usurinta destinul si hazardul.

In fata garii se afla o multitudine de riksha si, cum par interesata, toti conducatorii sar sa le devin clienta. Pana la urma, doi raman sa negocieze cu mine. Imi ofera sa ii angajez pentru o zi. Nu ma gandisem niciodata la asta. Ideea de a avea propriul meu soferul macar o data in viata imi surade. Costul e cel putin dublu decat daca as merge pana la Taj Mahal si apoi inapoi la gara. Dar mai vreau sa fac si alte lucruri. Si, in plus, oboseala m-a prins din urma. Negociez, insist, dau sa plec, renegociez. Nu prea am succes. Am redus ceva, e drept. Cadem de acord.

Imi iau sofer pentru zi pentru echivalentul a 7 euro. La inceputul calatoriei sunt mereu foarte calculata. Nu sunt incantata si nu stiu de ce, pentru ca sunt contienta la cat de absurd este pretul.

Foarte aproape de gara este inca o fortareata... O vazusem pe cea din Jaipur si, cum nu ma simteam in forma fizica prea buna, decid sa am o zi mai relaxata.

Fortul Rosu din Agra si mijloacele de transport :)

Ma urc in riksha. Sunt moarta de foame. Nu am mancat suficient de prea mult timp. Imi afecteaza si nivelul energiei pe care o am. Se mira ca nu vreau sa merg la fort, dar e indeajuns de dragut incat sa imi arate din diferite unghiuri partea exterioara.

Un turn al fortaretei

Alt turn al fortaretei





Il rog sa imi recomande un loc sa mananc. Imi spune ca stie el, sa nu imi fac griji. Ma intreb daca are aranjamente cu seful localului. Cat de suspicioasa sunt. Din pacate, am calatorit cu conducatori de autobuze din Romania...

Indicatiile sunt: sa fie un loc cu mancare buna, dar nu foarte scumpa, unde mananca si indienii si turistii. Ma duce intr-un loc foarte pitoresc, cu terasa pe casa, cu copaci imprejur care ofera protectie impotriva soarelui. Imi spune sa intru, sa vad daca imi place, si daca nu, ma duce in alt loc. Nu pare sa aiba nici o legatura cu patronul localului. Ii fac semn ca e ok, ca imi place. Imi spune ca ma asteapta afara. Imi este mila pentru el.

Intru. Ma simt foarte singura. Zaresc un strain singur la o masa. Pare sa isi fi terminat pranzul. Il intreb daca pot sa ma asez langa el. Nu pare sa il deranjeze. Intru in vorba cu el. Simt nevoia de un contact. Azi chiar nu am chef sa mananc singura. Ii aflu povestea, imi afla povestea. Il rog sa imi recomande ce sa mananc. El e prin India de mai mult timp. Pacat ca vazuse deja Taj-ul. Ne luam ramas bun.

Il rog pe sofer sa ma duca la o farmacie. Nu gasesc nimic de una singura in India. Ce e drept, nici nu am avut timp sa cutreier, dar totusi, nimic nu arata ca in tarile dezvoltate. De cand am venit, nu am vazut o farmacie. Oare cum le semnalizeaza ei? In Romania, la fiecare pas dai de o farmacie si de o banca. Oricum, ma duce pe niste stradute intortocheate,  prin ce pare a fi piata orasului, careia, ca si celei din Jaipur, nu ii gasesc farmecul asteptat. Ajungem la un magazin de care nu mi-as fi dat in veci seama ca e farmacie. Ma aprovizionez cu tot ce am nevoie sub atenta supraveghere a celor doi indieni care imi ofera serviciile lor. Plecam...

Soferul ma duce pana aproape de Taj Mahal. Imi spune cum sa ajung acolo, nu poate merge cu riksha atat de aproape. Aranjam in cat timp sa ma intorc acolo – vreo 4 ore. Toate strazile arata lafel. Sunt ingrozita sa nu ma pierd de el. Oricum, ii platesc doar jumatate, desi insista sa ii platesc totul acum. Oare ii e teama ca nu o sa ma intorc? Eu, pur si simplu, nu as vrea sa trebuiasca sa negociez dinnou restul traseului. Imi promisese ca dupa ce termin cu Tajul, sa ma duca pe partea cealalta sa il vad de peste raul Yamuna.