O saptamana intr-o zi (1)

Pasesc pe poarta palatului cu oarecare retinere. Eram la adapost intre aceste ziduri. Oare ce o sa gasesc in afara lor? Ma astept sa fie o cu totul alta atmosfera, cam ca diferenta dintre a vizita un muzeu linistit si a pasii brusc in mijlocul unei metropole.



Harta nu ma ajuta prea mult, dar intreb cam in ce directie sa ma indrept pentru a ajunge in Pink City. Pasesc pe strazile Jaipurului, plina de curiozitate, dornica sa absorb fiecare aspect al vietii acestui oras indian. Sunt foarte fericita sa fiu aici!

Papusar



Drumul e pitoresc, umplut cu stradute pline de magazine ce vand lucruri care nu stiu cui ar trebuii. Culorile sunt magice insa.

Nu este usor sa intuiesc pe unde sa merg pentru a ajunge unde vreau. Oricata experienta de calator european sau nord-american as avea, aici nu se aplica aceleasi reguli.

Ajung intr-o piata foarta darapanata, cu un miros intepator. Dinnou, nu reactionez cum as reactiona oriunde altundeva – si anume, sa ma enervez si sa ma plang si sa plec cat mai repede de acolo - ci investighez motivul pentru care mirosea atat de urat. Nu imi ia mult sa descopar ca, din cladirile ce imprejmuiau piata, deseurile se scurgeau in santuri descoperite. Sistemul de canalizare este deschis, nu exista tevi, ci doar jgheburi.  Iar un concept la care nu m-am gandit pana acum.

Cate lucruri din viata de zi cu zi nu apreciem!

Existentialism

Ma minunez de reactiile mele. Ma intreb de ce oare nu sunt ingrozita.

Toata lumea alearga in jur. Unii barbati incearca sa intre in vorba cu mine.

Niste fetite cersetoare, sau poate ca au devenit asa vazandu-mi culoarea pielii, intind mana sa le dau ceva. Ma uit in ochii lor... sunt goi! Sunt aproape ca ochii unor animale: nici buni, nici rai, doar existand.

De ce oare nu sunt impresionata de mizerie si cersetori? Sa fie experienta tarii in care am crescut atat de puternica? Sa ma fi blazat atat de mult?

Imi ridic privirea. Ochii imi sunt atrasi de alti ochi goi. De data asta, sunt ai unui barbat. Il vad umbland printr-un portofel. Ia tot ce e in portofel si il arunca gol pe jos. Totul se petrece ca prin vis, cu efectul de incetinire pe care cel mai des il intalnim in filme. Ma vede. Se uita direct in ochii mei. Stie ca stiu ca a furat. Nu reactioneaza in nici un fel. Ochii ii sunt atat de goi... Nu pot sa il judec. Simt mila pentru el pentru ca simt ca e pierdut. Nu simt acelasi lucru de la ceilalti oameni din jur. Pe ceilalti ii simt altfel: sunt plini de energii pozitive, de intentii bune. Poate de asta nu imi fac griji pentru aparatul meu scump decat pentru o secunda.

Mai cumpar o sticla de apa pentru care negociez. Este ieftina, asa ca ma simt oarecum rusinata sa negociez pentru atata, dar este o chestiune de interactiune. Este atat de ieftina incat imi este frica sa beau din ea... Cine stie de la ce sursa de apa fusese imbuteliata?

Multa lume vrea sa ma ajute. Ma intreaba unde vreau sa merg, vor sa ma conduca, imi spun ce cred ei ca as putea sa mai vizitez. Multe zambete si multa atentie. Spiritul meu est-european nu poate sa nu simta putina paranoia. Ce vor oamenii astia de la mine? Bunatatea altruista imi este straina... Eu o ofer si o astept, dar am invatat ca in societatea noastra este comparata mai degraba cu prostia decat orice altceva.

Si totusi, ma conving ca nu vor nimic de la mine, chiar sunt doar draguti. Incredibil! Evident, la fiecare al doilea pas sunt invitata sa cumpar ceva. Dar, refuzand bland cu dorinta sa nu supar, observ ca nu insista asa de mult pe cat as fi crezut. Defapt, majoritatea nu insista aproape deloc… Ce e si cu stereotipurile astea!

Pink City



Balconul magazinului de bijoux


Ajung in Orasul Roz. Este aproape de apus. Nu este cea mai buna localizare pentru poze, dar lumina este magica!

Sunt invitata de un domn intr-o cladire situata peste drum de palat, pentru a face poze. Motivul este ca vrea sa ii vizitez si magazinul de bijuterii.

Locatia e perfecta pentru a avea o imagine de ansamblu. Ma simt prost, dar nu am de gand sa cumpar lucruri acum pentru a le cara jumatate de glob cu mine… Oricum o sa ma intorc prin India. Vreau sa fac multe cumparaturi la intoarcere. Asa are cel mai mult sens.

Ma uit la bijuterii. Lucrurile materiale ma incanta mai putin decat de obicei de cand sunt in India… nici mancare nu am prea mancat de cand am plecat de acasa… Am slabit ceva kilograme deja…

Strada din fata Orasului Roz

 


Multumesc si imi continui drumul. Vad multe banci. Trebuie sa schimb bani, ca sa ma descurc de acum incolo pe cont propriu si pentru a nu mai avea datorii fata de gazdele mele. Ce musafir mai sunt si eu… dar chiar nu am avut un moment de respiro pana acum!

Am un cec de calatorii de 200 de euro. Ce sa fac cu 200 de euro pentru cele cateva zile cat mai stau in India? Nu pot sa schimb doar o parte, asa ca ies de acolo cu portofelul doldora de rupii. Abia se inchide… Imi amintesc de barbatul cu ochii goi si de portofelul zburand gol prin aer pana a aterizat pe pamant…