Australia - Intre Craciun si Anul Nou

Zilele care au urmat s-au scurs foarte placut, cu mici excursii prin imprejurimile Cairns-ului.

Cairns - A doua zi de Craciun

„When in Rome...”

In a doua zi de Craciun in Australia se pare ca la moda este sa mergi la shopping... Asa ca am dat o fuga cu gazda mea si cu cealalta CSer pe la un mall. Mi-am cumparat un costum superb de inot si am plecat la...

Insule din Coral Sea

Craciun in emisfera sudica

Niciodata nu m-a atras ideea de a petrece Craciunul intr-un mediu calduros, la malul marii sau pe plaja. Farmecul intregului Craciun il consider a fi zapada si frigul de afara si caldura din case si mirosul de mancaruri pe care nu le poti dori decat intr-un mediu in care caloriile se ard mai repede...

Sydney inainte de sarbatorile de iarna

Conform teoriei yin/yang, drumul spre Sydney ar trebui sa compenseze intr-un mod pozitiv pentru intreaga aventura cu autoritatile australiane. Si chiar asa a fost. Zborul a fost lin si presarat cu mici minuni...

Hotarele lumii

Din Kuala Lumpur am luat trenul spre Singapore – in sfarsit, mult ravnitul mijloc de transport terestru! Asteptarile mi-au fost dezamagite, insa. Ce e drept, am trecut pe langa o padure tropicala, dar chiar nu a fost atat de impresionanta pe cat o vazusem la televizor. Oricum, nu dintr-un vagon de tren.

In schimb, in tren am primit aceasta carte de imbarcare!!!

Kuala Lumpur – Ce ar mai fi de vazut?

Un lucru pot spune despre Kuala Lumpur – este extrem de cald! Vizitarea diferitelor locuri in stilul meu favorit (cu mijloace de transport in comun si mers mult pe jos) este extraordinar de dificila, dar nu ma dau batuta.

Dimineata vizitez cu Kate, Nariman si mama lui Kate un loc turistic care pare mai interesant – un loc cult indian construit intr-o pestera. Poate aici scap putin de caldura.

Kuala Lumpur – prima impresie

Zborul din Singapore in Kuala Lumpur, pe care l-am cumparat fortata de imprejurarile din Sydney (cine s-ar fi gandit ca conexiunea de internet intr-un aeroport international de top al lumii poate fi atat de slaba!?!), pleca foarte devreme.

De la casa domnitelor ce m-au gazduit in Singapore, am plecat pe jos pana la statia de autobuz – cam 15 minute. Inca nu se luminase bine. Atmosfera era ciudata, pe strada ivindu-se din cand in cand cate un om lafel de infrigurat ca si mine (se pare ca diminetile sunt respirabile in Singapore), mergand repede si cu capul in pamant... Nu este cel mai reconfortant sentiment pe care il poti avea la inceputul unei calatorii...

Singapore – ultimele impresii

A treia zi in Singapore si, in sfarsit, reusesc sa ajung la ambasada Indiei. Dupa cozi fara sfarsit si negocieri interminabile cu functionarul de la ambasada, imi dau seama ca nu exista nici o sansa sa imi reinnoiesc sau prelungesc viza. Raspunsul a fost scurt si sec: „Mergeti inapoi in tara Dv, stati o luna, si aplicati dinnou pentru o viza.” Dar eu am deja bilete de intoarcer prin India!!! Am bilet spre Chennai si din Mumbai in Dubai!!! Si nici nu pot sa le returnez!

Singapore

A doua zi, trezindu-ma destul de greu – trebuie sa fi fost foarte obosita – am plecat grabita spre ambasada Indiei, unde aveam treaba urgenta. Trebuia sa imi rezolv cumva treaba cu viza, ca nu vroiam sa am probleme pe acolo.

Am luat metroul si am trecut pe la centrul turistic (situat intr-un mall!!!) pentru a solicita o harta care sa ma ajunte sa ajung mai usor la ambasada. Aceasta intarziere m-a facut sa ratez intrarea la ambasada, programul de interactiune cu publicul fiind foarte scurt. Ramane pe maine. Cateva ganduri negative imi trec prin minte dar incerc sa nu ma descurajez. Le indepartez ca pe niste muste.

Da, sunt trista ca sunt pe drumul de intoarcere, ca in tara mea frigul venise prea devreme si ca ma asteptau temperaturi mult sub media lunii. Ma intrista si ca nu ma astepta un job bun, ca trebuia sa ma apuc dinnou de mult uratul proces de aplicatii pentru a gasi un alt job care urma sa ma deprime dinnou, in cel mult 2 ani.

Drumul spre Singapore

Dupa intreaga corvoada din aeroportul de la Sydney eram extraordinar de obosita. Zborul pana la Darwin a trecut destul de repede (desi cu o intarziere de ore), dar combinat cu asteptarea pentru urmatorul zbor si trecerea oceanului a echivalat cu o oboseala cronica.

Desi mai zburasem noaptea, abia dupa zborul acesta mi-am dat seama cat de frumos este sa privesti cerul intunecat din vazduh. Toti in jurul meu dormeau, indiferenti spectacolului magnific oferit de natura. Pe cer era o luna plina, imensa si frumos detaliata, ce lumina oceanul linistit de dedesubt. Absolut magic! Asa trebuie sa te simti cand zbori in spatiu.  O atmosfera ce indeamna la filozofie. Asa ca, fara vreun efort special, mi-am dat seama cat de mult se aseamana sufletul uman cu o pestera – o pestera subacvatica, atunci cand e multumit/plin (linistita si calma), o pestera terestra, atunci cand e nefericit/gol (cu ecou, plina de curenti de aer rece si umezeala incomoda).

Incurcaturi

Astazi ma asteapta o calatorie foarte lunga pana in Singapore...

Ultima zi in Sydney

Cum m-am trezit, am hotarat sa pregatesc niste mancare. Ben pare sa fie un gurmand si sigur o sa aprecieze un „multumesc” culinar... Este atat de greu sa gasesti cadoul ideal pentru fiecare persoana pe care o intalnesti... Oamenii par sa aiba tot ce le trebuie, in general... Vremurile nu sunt asa de rele, dar totusi, suntem din ce in ce mai nefericiti...

O zi de vara australiana

A doua zi m-am trezit intr-o camera doar a mea, curata, cu debara proprie si baie cu cada si dus... Imi inchipui ca nu suna foarte impresionant, dar pentru mine, dupa luni de mers pe drumuri si prin case de toate felurile, era divin!

Asa ca am savurat fiecare clipa... Am facut ordine in lucruri si mi-am aranjat totul pe internet. Mai aveam 2 zile si plecam din Sydney... defapt, din Australia... Nu aveam cum sa vad Noua Zeelanda, pentru ca imi facusem planul sa ajung acasa pentru sarbatorile de iarna...

Sydney – Orasul

M-am trezit pe salteau situata pe podeaua murdara a bucatariei tinerelor mele gazde din Sydney... Primul lucru pe care l-am vazut a fost un gandac imens cu burta in sus... Pana si asta a clacat in mizeria pe care o intretineau cu ardoare baietii in casa.

Sydney – Primul contact

Dupa o noapte chinuita in autobuz, am ajuns si in Sydney! Sunt atat de obosita incat imi e greu sa ma entuziasmez de atingerea acestui punct indepartat de pe planeta. Dar ce vad de pe partea mea a autobuzului? Cea mai faimoasa cladire din Sydney – Opera! Si intrarea am facut-o pe faimosul lor pod – Sydney Harbour Bridge!

Byron Bay – Locul in care m-as intoarce oricand si pentru oricat

Brisbane-ul mi-a placut, dar privesc cu mare curiozitate spre viitor. Intrebasem ce as mai putea vizita prin Australia, in drumul meu din Brisbane spre Sydney pe care urma sa il fac cu autobuzul. Este prima oara cand merg cu Greyhound! Nu l-am vazut decat in filmele americane, strabatand si unind statele lor imense... O sa fie ceva special? Se vor intampla lucruri deosebite, asa cum se intampla in filme de obicei? Ca oprire, mi se recomadase de mai multe persoane Byron Bay.

Gold Coast & putin din Brisbane

Brisbane este situata la capatul sudic al barierei de corali. Acesta a fost unul din motivele principale pentru care am ales sa vizitez Brisbane in loc de Melbourne, mai ales ca am inteles ca se aseamana destul de mult. Asta si faptul ca era in drum spre Sydney si era mai economic pe plan financiar. Ideea era ca daca nu reuseam sa merg la bariera de corali, sa pot sa fac o excursie de aici. Oricum, nu se compara frumusetea barierei de corali in Cairns cu cea de prin apropierea Brisbane (din cate am auzit), dar nu vroiam sa ratez asa un obiectiv major!

A doua zi in Brisbane, adevarul este ca nu stiam ce as fi putut face. David, ca o gazda dedicata ce era, m-a intrebat daca vreau sa-l insotesc in Gold Coast (un fel de echivalent al Sunny Beach din Bulgaria). „De ce nu!?”, cum ar spune un bun prieten. Un lucru neplanificat este intotdeauna binevenit in programul meu, mai ales cand nu aveam dispozitie de oras.

Este o zi ingrozitor de calda si umeda! Poate scap de ea la malul marii...

Brisbane – Orasul podurilor

Bagajul il facusem cu o zi inainte. M-am trezit si am plecat cu John pana in centru – el se ducea la munca, eu plecam spre Brisbane. Cu o zi inainte facusem rezervare la autobuzul catre aeroport. Mi se ceruse defapt sa fac rezervare cu 48 de ore inainte, dar abia ieri reusisem sa-mi cumpar un numar. Ciudat sistemul, oricum.

Am asteptat microbuzul acolo unde ma lasase. Dupa 10 minute de intarziere, am inceput sa ma invart prin imprejurimi si m-a zarit soferul autobuzului de pe cealalata parte a piatetei. Era putin agitat ca trebuia sa respecte un program de care depindeau si ceilalti pasageri, dar a fost foarte dragut, chiar si asa. La telefon mi se spusese ca locul este acelasi unde fusesem lasata. De unde sa stiu eu regulile de circulatie din Cairns? Oricum, draguti oameni. In alte parti as fi fost lasata balta, sa ma descurc singura. In Europa, zici ca se bucura cand pierzi cate un autobuz sau avion...

In avion am inghetat dinnou. Cand am ajuns in Brisbane eram dinnou acoperita pana in varful capului de haine de iarna. Ei bine, la vama, dinnou m-au oprit si verificat. Incep deja sa ma obisnuiesc, dar nu pot sa nu consider aceasta experienta a fi extrem de bizara!

Cairns - Orasul

V-am aratat deja cate ceva din orasul Cairns - ce vazusem si eu din masina. Nu parea prea interesant. Astazi am fost sa il descopar in amanunt.

Cairns – In larg

Dupa o noapte nedormita si o zi plina de calatorii, va puteti inchipui cat de bine am dormit!

Nu a fost o dimineata tarzie pentru ca John era pus pe treaba. Isi luase liber ca sa mergem cu barca pe mare. Imi promisese asta de cand vorbisem prin emailuri. Va dati seama ca am insistat sa nu faca asta doar pentru mine, dar parea sa se bucure ca are cu cine sa iasa cu barca.

Am remorcat barcuta, am facut sandwichuri si le-am pus alaturi de multe bauturi intr-o lada frigorifica portabila, dupa care am pornit la drum.

Gazda din Cairns

Dupa cam 1 ora de interogari si scormonit prin bagajul meu, mi s-a dat voie sa trec de vama. De pe la inceputul interogatoriului, cam de cand am inceput sa ma enervez incet dar constant, mi-am dat jos, una cate una, hainele de iarna. Am inceput cu esarfa, am continuat cu hainuta si cu puloverul. Am ramas doar in tricou. Acum aratam si eu mai integrata in mediu, desi deja incepusem sa ma topesc de caldura, chiar si in aeroport.

Australia – Comitetul de primire

Zborul din Tokyo in Cairns, regiunea Queensland din nordul Australiei, l-am realizat pe timpul noptii. A durat cam 8 ore si desi nu a fost ingrozitor, a fost foarte obositor. Sunt invidioasa pe cei ce pot dormi in mijloacele de transport. Si par si destul de odihniti cand se trezesc. Cum reusesc? Un lucru stiu, insa. Nu are legatura cu oboseala – mai obosita decat acum nu stiu daca am mai fost vreodata!

In avioane, lucrul pe care il urasc cel mai mult este frigul. Conditioneaza cabinele atat de mult, incat gerul iti ajunge pana in maduva oaselor.

La revedere, Japonia!

Am ajuns la baietii din Tokyo. Mi-am recuperat bagajul cu hainele curate... ce stare placuta de confort iti dau cateva haine curate si uscate! Am dormit mai bine decat inainte, poate s-a mai incalzit vremea... Mai am o zi in Tokyo si seara zbor spre Australia!!! Desi a trecut doar o saptamana de cand am ajuns in Japonia, simt ca am experimentat cat pentru cateva luni... Sunt putin trista ca plec, totusi...

A doua zi dimineata, Hayato - prietenul gazdei mele chinezo-japoneze – mi-a inlesnit o experienta mult dorita: ceremonia de ceai! Hayato a vrut si el sa ia parte, pentru ca nu fusese niciodata! Foarte tare! Cat de tipic! Oriunde in lume, localnicii experimenteaza mai putin decat turistii din propriile traditii. Sincera sa fiu mi s-a parut ca i-au acordat mai multa atentie lui Hayato decat mie, poate pentru ca este baiat?!? sau poate pentru ca vorbeste japoneza?!? Oricum, bucuria lui mi-a adus mai multa satisfactie decat evenimentul in sine, asa ca nu m-a deranjat prea tare.

Sunteti curiosi de ceremonia de ceai, nu?

Hayato a fost cel caruia ii datorez faptul ca am ajuns sa imi indeplinesc aceasta dorinta. Cel mai indicat loc ar fi fost Kyoto, dar cu toate cate s-au intamplat acolo, numai de asta nu am mai avut timp. Asa ca Hayato s-a ocupat sa gaseasca acest loc – un hotel de lux care oferea si acest gen de experienta, contra cost, evident. Drumul pana acolo a fost fantastic, prin parcuri si pe langa conace, ambasade si alte cladiri foarte elegante. La hotel ma simteam putin ca un intrus... stiti cum sunt hotelurile de lux... Ei bine, asta era un hotel de luc mamut in Tokyo! Asta nu a ajutat sa creeze o stare relaxata de care as fi avut nevoie ca sa ma pot bucura pe deplin de eveniment. In plus, cei care urmau sa ne initieze, nu vorbeau engleza foarte bine. Sau poate ca au optat din comoditate sa il avem pe Hayato drept translator?!?

Am ajuns intr-o incapere aranjata ca o casuta traditionala cu tot cu gradina. Ne-am descaltat la marginea verandei (ce era pozitionata mai sus decat podeau) si ne-am asezat cu picioarele sub noi in fata unui foc pe care se afla un ceainic imens din fier in care fierbea apa. Uite ca imi foloseste la ceva experienta din Thailanda cu meditatia! Sa stau cu picioarele chircite sub mine pentru o lunga perioada de timp, evident!

Langa ceainicul plin de apa fierbinte se aflau un polonic si o galeata de lemn plina cu apa rece, daca nu ma insel. As fi preferat sa ni se dea mai multe indicatii, dar nu a fost sa fie.

Erau doi oameni care se ocupau de ceremonie – un domn imbracat cat se poate de normal si o doamna in kimono si mai in varsta.

Doamnul se tot plimba prin partea din spate a casei. Doamna se tot vantura intre camera din spate si noi. Initial a venit cu o farfuriuta gen sushi pe care se afla o prajitura colorata in verde si galben si un betisor. Mi-au explicat ca este prajiturica traditionala pentru ceai facuta din ou. Zici ca sunt englezi. Sau, mai bine zis, de unde si-or fi luat englezii obiceiul ceaiului? :)

Pe urma a aparut cu niste boluri si un fel de perie / batator din bambus. Pe fundul vasului se afla o pudra verde. Deci asa se face ceaiul, din praf de ceai... Ceaiul verde este un sortiment special si este transformat in pudra pentru a putea fi folosit in ritualul ceaiului.

Baiatul este invitat primul sa ia parte la ceremonie! Prefer o societate nord-europeana! :p

In sfarsit, apare si domnul. Ne explica importanta vitala a temperaturii apei, care trebuie sa se afle undeva in jur de 80 de grade Celcius. Domnul ia cu polonicul apa din galeata de lemn si toarna peste apa din ceainicul de metal. Repeta pana cand ajunge la temperatura perfecta. Maiestria si mestesugul sunt inca apreciate in Japonia...

Pe urma, ia apa fierbinte si o pune in bolul cu pudra. Doamna ii arata lui Hayato cum sa amestece si de cate ori. Viteza creaza spuma la suprafata ceaiului. Pe urma, mananca o bucatica de prajitura si, inainte sa bea, invarte bolul de ceai cu ambele maine spre stanga de trei astfel incat sa ajunga inapoi in aceeasi pozitie. Exista o fata a bolului de ceai, pe care eu nu o pot observa. Inainte sa duca bolul cu ceai la buze, face un detur pe la frunte, multumind pentru aceasta onoare... si bea! Sunt moarta de curiozitate ce gust au prajitura si ceaiul!

Acum e randul meu! Pe parcursul intregii ceremonii ma simt putin necoordonata. Gustul prajiturii este total neasteptat – foarte, foarte dulce si cu o textura fainoasa. Cred ca faina folosita e de orez. Urmeaza intreaga ceremonie. Doamna nu pare sa fie deloc multumita cu mine. Nici macar de cum amestec ceaiul. Imi apasa pe mana. Iti trebuie ceva forta pentru aceasta activitate. Nu as fi banuit ca batranica asta are asa forta! Si totul doar de la facut ceai! :) Pe urma nu reusesc sa intorc bolul de ceai exact cat trebuia din cele trei miscari dorite... Come on!!! Ce frustrant! Trebuie experienta si pentru asa lucru minor! Hayato e japonez, o are in sange! :) Imi era teama de gustul prafos de ceai... Gust... Nu e rau deloc. Trebuie sa-l beau pe tot, asa e traditia... Foarte delicat si subtil, aproape laptos. Imi place cum fac japonezii ceaiurile... Defapt, si chinezii! Vesticii s-au obisnuit sa il faca extraordinar de tare! Risipim inutil resursele cand, defapt, ne putem bucura de subtilitate lor!

Oricum, imi ia jumatate de zi sa imi pun pantofii in picioare. Cum se misca japonezii astia asa de repede? Cred ca un factor decisiv in alegerea incaltamintii in Japonia este cat de repede ti-o poti pune sau scoate din picioare.

Dupa acesta experienta pe care nu o regret, il duc pe Hayato la observatorul din cladirea guvernului metropolitan de unde putem vedea Tokyo de la inaltime. Si, e gratis! Cine s-ar fi gandit ca gasesti ceva gratis in Japonia? Mai ales ca folosim un lift sa ajungem acolo! Cine plateste intretinerea si functionarea lui?

Vederea este superba, dar, nu pot sa vad muntele Fuji. Am trecut pe langa el, dar noaptea, asa ca nu l-am vazut nici de jos. Presupun ca e poluare si in Tokyo, deoarece in pofida zilei insorite nu reusim sa vedem nimic in departare.

Dupa ce coboram, mergem la un targ de prostioare pe care il vazusem de sus. Multe prostioare, dar probabil si multe lucruri care merita. Cum ma decid foarte greu, plecam fara sa achizitionez nimic.

Dupa o zi plina si placuta, ma intorc la baieti, imi iau ramas bun si ma indrept spre un nou capitol interesant din excursia mea: Australia!!!

Cea mai stranie experienta cu cultura japoneza

Astazi este vineri. Abia cand am ajuns la gara mi-am dat seama de acest aspect important.

Mi-am luat bilet, dar a trebuit sa astept 2 trenuri pana sa imi dau seama ca nu o sa am nici o sansa sa vina un tren in care sa reusesc sa-mi gasesc un loc de asezat. La al treilea tren (ma simteam mai degraba intr-o statie de metrou decat intr-una de tren, pentru ca soseau la un interval de maxim 10 minute) am urcat si m-am postat pe hol, alaturi de masele de japonezi ce se intorceau acasa pentru weekend.

Dupa jumatate de drum am reusit sa gasesc un loc liber si am profitat in defavoarea „costumelor” care pareau destul de obosite si ele, dar picioarele chiar ma omorau. Dupa ce m-am asezat, asa cum cu siguranta sunteti foarte curiosi si voi, mi-am adunat cheltuielile. Am cheltuit cam 1000 de RON pe transport. In rest, nu a fost asa de scump, dar trenurile m-au cam doborat. Cu toate astea, am cheltuit exact cat as fi cheltuit daca as fi cumparat un abonament de tren pentru o saptamana. Ce e drept, a trebuit sa ma organizez mai mult, dar nu a fost chiar atat de rau.

Nu ma asezasem de mult cand am auzit un zgomot puternic in spate. M-am intors impacientata catre o imagine care m-a socat: un japonez mai in varsta cazuse pe jos. Presupun ca m-am miscat destul de repede, pentru am vazut cum s-a lovit la cap de usa. Ce m-a surprins era ca parea sa aiba o criza destul de lunga. Pentru mult timp am crezut ca face infart, dar dupa ce am vazut ca episodul de convulsii continua destul de mult, m-am gandit la epilepsie. Oricum, mai mult decat criza care mi-a facut inima sa bata mai tare decat am auzit-o vreodata... mai mult decat teama sincera pe care o simteam pentru viata japonezului, era reactia celor din jur. Prima oara cand m-am uitat in spate, l-am vazut pe individ cazand si pe cei din jur dandu-se la o parte! Incredibil!!! Si, pe urma, nu pareau sa il ajute deloc sa se ridice. Nici macar nu se uitau la el! Foarte ciudat! Absolut insapimantator! Asta nu e o societate in care as vrea sa traiesc! Am incercat sa le gasesc o scuza prin faptul ca sunt firi mandre care sunt invatate sa nu arate slabiciune.Daca cineva arata slabiciune, incearca sa nu le arate ca au sesizat acest lucru. Aici trebuie sa fi un membru productiv al societatii, altfel, degeaba mai traiesti! Nu imi place deloc lipsa de umanitate de care am simtit ca au dat dovada.

In toata nebunia, mi-a luat ceea ce am simtit a fi o eternitate sa imi strang carnetelul in care imi scriam impresiile si cartea pe care o citeam (primul Murakami pe care l-am citit in viata mea l-am imprumutat de la prietenii mei din Tokyo si mi-a placut foarte mult) si sa le pun in rucsac. Tot corpul ma durea de efortul pe care il facusem in ultimele zile, in conditii neplacute de vreme, dar nu puteam sa fiu atat de indiferenta pe cat pareau cei din jur. Cand m-am intors dinnou, individul statea sprijinit de un perete, chircindu-se jos, respirand rar...

Nu vroiam sa fiu cea care il jigneste oferindu-i un loc pentru ca este slabit, dar nici nu puteam sa nu fac nimic. Eram speriata pentru el, asa ca probabil am aratat-o prin felul in care ma miscam si actiunile mele. Simteam ca unii japonezi din jur se amuzau pe tema mea. Sau poate imaginatia mea e prea bogata?!?! Oricum, cui ii pasa? M-am ridicat si i-am oferit locul meu domnului aflat in dificultate, cu inima stransa la ideea ca as putea sa-l jignesc. L-a acceptat fara sa ezite. In cateva minute avea ochii inchisi si dormea alaturi de multi alti japonezi. M-a bucurat foarte mult ca am putut sa fac ceva pentru el. 


Acum m-am uitat cu alti ochi la oamenii din jur... De ce sa te muncesti pana la extenuare?!?

Osaka - Nara - Tokyo

Ma asteapta o zi plina! Am hotarat sa ma intorc cu o zi mai devreme in Tokyo (baietii ma primesc) si sa profit de aceasta zi pentru a vedea si Nara. Mersul pe jos in Japonia ia o vesnicie, dar trenul creaza o legatura destul de rapida intre orase. Sau poate cheia misterului este: orase mari, tara mica?! :)

Sunt multe lucruri pe care vroiam sa le fac in Japonia si nu am reusit: sa merg la izvoare / spa, sa particip la o ceremonie a ceaiului, sa mananc friptura de vita Kobe, sa cumpar pantaloni Hakama (creati pentru barbati, dar nu-mi pasa, sunt geniali), sa gasesc un 100-yen-shop (echivalentul a 1-dollar-shop), sa cumpar papuci traditionali si sosete cu un deget pentru papuci, pantofi japonezi tip laba de rata (degetul mare separat de restul)... Din pacate, calatoria mea in Japonia se apropie de sfarsit si imi e teama ca nu o sa pot sa fac tot ce mi-am propus.

Nara este un orasel micut, comparativ cu celelalte orase pe care le-am vazut. Elementul distinctiv al orasului: caprioarele. Sunt in parcuri si sunt foarte pritenoase, sau, mai degraba, mari cersetoare. Motivul pentru care au prosperat atat de bine este ca in religia shinto, caprioarele Sika sunt considerate mesagerii zeilor. Un fel de echivalent al sacralitatii vacii in India...

Ziua e mai calduroasa si insorita decat celelalte.

Nara este cunoscuta pentru complexul format din 7 temple antice si o padure primordiala ce poarta insemnul UNESCO.

Primul templu pe care l-am intalnit in drum a fost Kōfuku-ji. Templu budhist creat la comanda sotiei unui nobil japonez pentru intremarea sanatatii acestuia. Acesta a fost stramutat din anul crearii in 669 a.d. (locatia initiala fiind Kyoto) de 3 ori pana a ajuns unde este situat in momentul de fata.

Pe urma, am continuat pana am ajuns la Tōdai-ji. Acesta este faimos pentru cea mai mare sculptura de bronz a unui Budha, care se afla adapostita in Holul Budhei, care este cea mai mare cladire din lemn din lume.

Parte din structura Tōdai-ji, este Sangatsu-do, cea mai veche dintre structurile complexului, datand din anul 773 a.d.

Dupa un urcus obositor, am ajuns la ceea ce personal am considerat punctul culminant al excursiei mele la Nara - Nigatsu-dō.

Cel mai mult mi-a placut pozitionarea acestui templu pe dealul adiacent muntelui Wakakusa. Defapt, desi mie mi se pare ca merita un statut propriu, este un sub-complex ce tine de Todai-ji.

Aici am gasit si o camera special amenajata pentru un mic popas. Pe drum ma aprovizionasem cu o supa instant din alea cu taitei. O slabiciune mai veche de-a mea... Sunt curioasa cum e supa cu taitei japoneza...

Ma asez la o masa, dupa ce imi scot pantofii. Mesele si locurile de relaxare sunt toate asezate la inaltime. Au si apa fierbinte! Imi pregatesc supa, astept sa se infuzeze totul bine si sa se mai racoreasca si incep sa o mananc. Are un gust foarte ciudat, cam dulce... Ceva e foarte ciudata la ea! Am o suspiciune destul de mare ca am pus ceai peste ea si nu apa.

Ma ridic si ma duc sa verific. Dap! Am mancat supa prepaparata cu ceai verde fierbinte in loc de apa. E si asta o experietenta! Ar fi trebuit sa testez cei doi robineti. Scria si in engleza, dar erau aranjate foarte ciudat etichetele pe masina respectiva... Asta e, e prea tarziu sa mai pot schimba ceva...

Cu greu imi continui drumul prin parti mai civilizate ale padurii primordiale Kasugayama – parcul caprioarelor, pana ajuns la Kasuga-taisha, un altar shinto creat in 768 a.d. si recnstruit de mai multe ori de-a lungul secolelor. Peste 1000 de lanterne de piatra insotesc drumul prin parc si imprejurul altarului.

Ma plimb prin padurea primordiala si imi incep drumul inapoi la tren pentru a forma un cerc complet, pentru a ma intoarce de unde am plecat – Tokyo - si pentru a-mi incheia astfel sederea in Japonia. O zi plina si eficienta!

Nu va lasati pacaliti de dragalasenia copiilor...
Cum s-au apropiat indeajuns de ea, au prigonit-o in bataie...