Osaka - Nara - Tokyo

Ma asteapta o zi plina! Am hotarat sa ma intorc cu o zi mai devreme in Tokyo (baietii ma primesc) si sa profit de aceasta zi pentru a vedea si Nara. Mersul pe jos in Japonia ia o vesnicie, dar trenul creaza o legatura destul de rapida intre orase. Sau poate cheia misterului este: orase mari, tara mica?! :)

Sunt multe lucruri pe care vroiam sa le fac in Japonia si nu am reusit: sa merg la izvoare / spa, sa particip la o ceremonie a ceaiului, sa mananc friptura de vita Kobe, sa cumpar pantaloni Hakama (creati pentru barbati, dar nu-mi pasa, sunt geniali), sa gasesc un 100-yen-shop (echivalentul a 1-dollar-shop), sa cumpar papuci traditionali si sosete cu un deget pentru papuci, pantofi japonezi tip laba de rata (degetul mare separat de restul)... Din pacate, calatoria mea in Japonia se apropie de sfarsit si imi e teama ca nu o sa pot sa fac tot ce mi-am propus.

Nara este un orasel micut, comparativ cu celelalte orase pe care le-am vazut. Elementul distinctiv al orasului: caprioarele. Sunt in parcuri si sunt foarte pritenoase, sau, mai degraba, mari cersetoare. Motivul pentru care au prosperat atat de bine este ca in religia shinto, caprioarele Sika sunt considerate mesagerii zeilor. Un fel de echivalent al sacralitatii vacii in India...

Ziua e mai calduroasa si insorita decat celelalte.

Nara este cunoscuta pentru complexul format din 7 temple antice si o padure primordiala ce poarta insemnul UNESCO.

Primul templu pe care l-am intalnit in drum a fost Kōfuku-ji. Templu budhist creat la comanda sotiei unui nobil japonez pentru intremarea sanatatii acestuia. Acesta a fost stramutat din anul crearii in 669 a.d. (locatia initiala fiind Kyoto) de 3 ori pana a ajuns unde este situat in momentul de fata.

Pe urma, am continuat pana am ajuns la Tōdai-ji. Acesta este faimos pentru cea mai mare sculptura de bronz a unui Budha, care se afla adapostita in Holul Budhei, care este cea mai mare cladire din lemn din lume.

Parte din structura Tōdai-ji, este Sangatsu-do, cea mai veche dintre structurile complexului, datand din anul 773 a.d.

Dupa un urcus obositor, am ajuns la ceea ce personal am considerat punctul culminant al excursiei mele la Nara - Nigatsu-dō.

Cel mai mult mi-a placut pozitionarea acestui templu pe dealul adiacent muntelui Wakakusa. Defapt, desi mie mi se pare ca merita un statut propriu, este un sub-complex ce tine de Todai-ji.

Aici am gasit si o camera special amenajata pentru un mic popas. Pe drum ma aprovizionasem cu o supa instant din alea cu taitei. O slabiciune mai veche de-a mea... Sunt curioasa cum e supa cu taitei japoneza...

Ma asez la o masa, dupa ce imi scot pantofii. Mesele si locurile de relaxare sunt toate asezate la inaltime. Au si apa fierbinte! Imi pregatesc supa, astept sa se infuzeze totul bine si sa se mai racoreasca si incep sa o mananc. Are un gust foarte ciudat, cam dulce... Ceva e foarte ciudata la ea! Am o suspiciune destul de mare ca am pus ceai peste ea si nu apa.

Ma ridic si ma duc sa verific. Dap! Am mancat supa prepaparata cu ceai verde fierbinte in loc de apa. E si asta o experietenta! Ar fi trebuit sa testez cei doi robineti. Scria si in engleza, dar erau aranjate foarte ciudat etichetele pe masina respectiva... Asta e, e prea tarziu sa mai pot schimba ceva...

Cu greu imi continui drumul prin parti mai civilizate ale padurii primordiale Kasugayama – parcul caprioarelor, pana ajuns la Kasuga-taisha, un altar shinto creat in 768 a.d. si recnstruit de mai multe ori de-a lungul secolelor. Peste 1000 de lanterne de piatra insotesc drumul prin parc si imprejurul altarului.

Ma plimb prin padurea primordiala si imi incep drumul inapoi la tren pentru a forma un cerc complet, pentru a ma intoarce de unde am plecat – Tokyo - si pentru a-mi incheia astfel sederea in Japonia. O zi plina si eficienta!

Nu va lasati pacaliti de dragalasenia copiilor...
Cum s-au apropiat indeajuns de ea, au prigonit-o in bataie...