M-am trezit pe salteau situata pe podeaua murdara a bucatariei tinerelor mele gazde din Sydney... Primul lucru pe care l-am vazut a fost un gandac imens cu burta in sus... Pana si asta a clacat in mizeria pe care o intretineau cu ardoare baietii in casa.
Oricum, inainte sa se trezeasca si restul echipei m-am pus pe treaba si am strans toate sticlele de prin sufragerie si bucatarie, am maturat, am spalat si aranjat vasele, etc... Baietii cand m-au vazut m-au intrebat daca incerc sa ii fac sa se simta rau... De obicei, cand sunt oaspete, incerc sa nu fac acest lucru, dar in cazul lor nu imi faceam deloc griji... Chiar aveau nevoie de putina jena, daca nu aveau un minim de bun simt in ceea ce priveste igiena locului in care traiau...
Le spusesem baietilor de relatarile lui David despre Wolli Creek si au ras foarte tare... Se pare ca lucrurile se schimbasera de cand plecase David din Sydney. Acum era o zona okay, singurul inconvenient fiind ca nu era in centru... In gand imi incoltea ideea de a merge la Ben (cealalta gazda care mi-a oferit cazare – o camera cu baie proprie)... Spre deosebire de o slatea si o camaruta ce nu poate fi numita baie impartita cu 3 baieti care isi testau la maxim sitemul imunitar, ma indoiesc ca putea fi mai rau... In plus, Ben paruse foarte bland la telefon cand i-am spus ca o sa-i refuz generozitatea... Parea chiar dezamagit, eu urmand sa-i fiu primul oaspete...
Fiind duminica dimineata, asa cum aveam sa aflu in curand, australienilor le place sa iasa pentru micul dejun in oras. Pe drum, tot vorbind de ce as putea vizita, Jonathan a repetat de multe ori ca tocmai treceam pe langa muzeul evreilor... Au batut ceva vreme. A treia oara cand ma tot imboldea sa vizitez acel muzeu l-am afirmat intrigata: „Tu ai o obsesie cu evreii!”. Exact asta am venit eu sa fac in Australia! Raspunsul a fost scurt si m-a lasat fara replica: „Pai eu sunt evreu.” Oops! :) Nu s-au suparat, desi nu aveau de ce sa se supere. Bine ca nu am facut cine stie ce glume – nu imi sta in fire, dar se mai intampla...
Oricum, micul dejun l-am luat intr-un fel de cafenea haiosica, plina ochi. Da, micul dejun de duminica in Australia se mananca in oras. Sincera sa fiu, imi place! Oferta era foarte simpla, ou ochi, sandwich cu ou, etc... Dar toate aveau cate o chestie care le scotea in evidenta (genul fusion)... Iar, cel mai important, ingredientele erau de calitate extraordinara... Si cea mai simpla omleta, daca e facut cu ingredientele perfecte este divina! Evident, scump...
Dupa asta, i-am lasat pe baieti sa isi piarda timpul (plaja, cumparaturi, etc) si am plecat sa explorez orasul... O sa las imaginile sa vorbeasca, in cea mai mare parte a cazurilor... :)
Pe West Street, unde stau baietii, spre centru...
Am ras teribil cand am vazut aceasta opera de arta urbana... Asta ar putea fi solutia pentru infrastructura deplorabila a Romaniei: drum la pachet!!! :)
Prin Hyde Park pana la biserica Sf. Maria...
Prin centru... cred ca am nevoie de alt aparat ca sa pot cuprinde magnitudinea cladirilor de aici... zici ca sunt dinnou in New York, dar intr-unul cu un aer mult mai relaxat si prietenos...
Prin gradina botanica pana la Opera din Sydney (multe nunti si pe aici)...
Cei ce stiu videoclipurile lui Kylie Minogue, o sa recunoasca locatia... Pe acel pod am venit eu ieri dimineata, dinspre capatul indepartat spre cel apropiat, deci, Opera trebuie sa fie undeva aproape de locul unde ma aflu!
Pe chei pana la Circular Quay, punctul principal de plecare al barcilor folosite ca transport in comun din Sydney... Si, locul meu favorit! :)
Pe apa, intr-unul din ferryboaturi, indreptandu-ma spre celalalt mal...
Taxi de mare numit „Aussie”... Asta da farmec al locului! :)
Celalalt mal, unde se afla un parc de distractii (cam slabut, dupa mine) si un fel de poienita pe un deal de unde se urmaresc toate evenimentele importante (artificiile peste pod si Opera de Anul Nou sau alte evenimente majore)...
Aici mi-am recunoscut mie insami ca nu mai vreau inca o noapte la gazdele mele (oricat de haioase si binevoitoare sunt) si l-am sunat pe Ben pentru a vedea daca oferta lui mai este inca valabila... Era...
Drumul pe podul Sydney Harbour inapoi spre centru...
Si se tot intuneca (imi calculasem asa incat sa ma intorc pe inserate pe pod, pentru a vedea si Opera luminata)... Si Opera tot nu se lumina... Interesant!
Am ajuns si aproape de The Rocks, unde fusesem cu o seara inainte... De data asta, vedeam totul de sus... Mi-a placut la nebunie ideea de petrecere pe acoperis...
Am coborat de pe pod, pentru a inspecta indeaproape zona... Targul pe care il vazusem de sus se inchisese... Zona de docare a vapoarelor de croaziera era gol, dar plin de farmec si asa...
Pregatiti de Craciun... Steag cu urarea Craciun Fericit pe care se afla un papagal colorat... Ummm... Okay? Daca nu e frig si zapada, nu prea simt spiritul Craciunului... O sa ajung acasa la timp pentru sarbatorile de iarna! :)
Inapoi pe acelasi drum, pe langa biserica Sf Maria, care mi se pare exagerat de colorat luminata noaptea... Poate pentru Craciun?
Si una din pozele mele favorite, prin parcul Hyde...
Mai am putin si imi iau bagajele de la baieti pentru a imi schimba locatia!
Partea cu podul e una dintre imaginile mele favorite. Indeed..."Especially for you"
RăspundețiȘtergere