Byron Bay – Locul in care m-as intoarce oricand si pentru oricat

Brisbane-ul mi-a placut, dar privesc cu mare curiozitate spre viitor. Intrebasem ce as mai putea vizita prin Australia, in drumul meu din Brisbane spre Sydney pe care urma sa il fac cu autobuzul. Este prima oara cand merg cu Greyhound! Nu l-am vazut decat in filmele americane, strabatand si unind statele lor imense... O sa fie ceva special? Se vor intampla lucruri deosebite, asa cum se intampla in filme de obicei? Ca oprire, mi se recomadase de mai multe persoane Byron Bay.

Dimineata cum m-am trezit mi-am rezervat drumul spre Sydney, cu oprire in Byron Bay.

David a fost o gazda impecabila pana la capat si m-a condus la statia de autobuz. Ca si John mi-a spus ca ar fi trebuit sa stau mai mult, etc. In Australia oamenii sunt mult mai relaxati si mai putin programati decat prin Asia... Acolo oaspetii veneau pe banda rulanta, asa ca daca iti schimbai planurile (din respect incercam sa nu fac asa ceva), te intersectai cu urmatorii oaspeti...

Drumul pana in Byron Bay a durat cateva ore, dar mi s-a parut infernal. Ce e drept, nu sunt fanul calatoriilor cu autobuzul. Ma gandesc cu groaza la drumul de peste noapte pana in Sydney!

Am ajuns in Byron Bay!

Nu stiu multe lucruri despre acest loc, asa ca trebuie sa ma concentrez pe descoperirea lor! La centrul de informatii pentru turisti intalnesc aceeasi atitudine hippie (sau mai degraba bulversata si dezinformata) ca in Cairns... Cand vrei sa contezi pe cineva, nu stiu cat de linistitoarea poate fi pentru oricine aceasta atmosfera...

Invartindu-ma in sus si jos in legatura cu depozitarea bagajului meu, apare un tip mai hippie decat oricare altul pe care il vazusem (sincera sa fiu parea drogat... in orice caz, era foarte relaxat, cu dreadlocks, haine jerpelite si labartate, genul de surfer dedicat pe viata acestui sport). Intra in vorba cu niste fete incercand sa le convinga sa stea la pensiunea lui sau a prietenilor lui... Cine stie si cui ii pasa? Eu stau aici doar 8 ore! Fetele au fost surprinzator de usor de convins!

Desi era cel mai hippie dintre toti si vorbea foarte lenes, parea si cel mai dezghetat de pe acolo, asa ca am intrat si eu in vorba cu el. L-am intrebat cum pot ajunge pana la far (primul si cam singurul obiectiv de pe lista mea) si s-a oferit sa ma duca el cu masina... Foarte dragut, foarte neasteptat, prin urmare putin dubios... Dar fetele erau deja in masina, gata de plecare, asa ca am profitat! A facut un detur de la drumul lui uzual, mai ales pentru mine, dar si pentru a fi dragut cu fetele, sa vada si ele principala atractie a zonei...

Drumul a fost superb, presarat cu imagini idilice si povesti taraganate pe jumatate de neinteles... Avea o personalitate unica... intr-un mod bun... Vedeti totusi cat conteaza si aspectul exterior? Te face sa te gandesti de 2 ori inainte sa intri in vorba cu cineva... Cei mai periculosi sunt cei ingrijiti insa, ca nu primesti nici un avertisment despre ei...

Oricum, prima poza!!!

O caldura infernala. Bine ca aveau cismele acolo! M-am improscat cu apa toata si mi-am umplut o sticla de 1 litru ca sa am pe drum... De aici, aveam un drum de cam 45 de minute pana in centru dinnou! Bine ca nu e la deal! Eu cred sincer ca de cele mai multe ori, daca ai ochi sa vezi, iti apar oameni in cale care sa te ajute cu lucruri de care chiar ai nevoie, chiar daca nu stii...

Cat vezi cu ochii, ocean! Dedic aceasta poza tuturor celor carora le place nemarginirea apei...

Si farul din alt unghi...

Si malurile vazute de sus de langa far...

Vedeti si voi cat de bombat e orizontul? Ma mir ca a luat omenirii atatea secole sa descopere ca planeta pe care traieste nu e plata!

Dupa cam jumatate de ora de apreciat si fotografiat zona farului am pornit pe unde imi recomandase hippiotul... o carare care ma ducea pe malul mari si pe urma printr-o rezervatie naturala pana pe plaja, de unde puteam sa ajung usor in centru sa imi recuperez bagajul. Si asta o grija – pe la 7 urmau sa inchida si daca nu imi luam bagajul la timp, acolo ramanea!

Si drumul m-a dus pana intr-un loc suprinzator, de care nu stiam, unic chiar si Australiei! Cel mai estic punct din continentul australian! Si sunt si cel mai la est si cel mai departe de tara mea din cate fusesem vreodata!

Coborand usor pe poteca pe petecul de pamant cel mai estic din Australia, gasesc mai multe semne – unele despre tipurile de delfini pe care le poti zari (nu am vazut nici unul), altul despre niste stanci din apa aflate in departare care aveau legendele lor maui si altul, cel de mai jos, anuntant cum si-a primit locul numele. Numele i-a fost dat, asa cum este mentionat in jurnalul sau pe data de 15 mai 1770, de catre capitanul James Cook! L-a numit Cape Byron! Cat de tare sa descoperi continente noi! La fiecare pas cate o plaja noua cate o planta noua, cate un animal diferit!!!

Vedeti cum stancile par sa se inalte si sa se arunce spre mare?

Ati observat avionul in poza anterioara? Ei bine, cred ca este prima mea poza reusita a unui avion... Nici nu am incercat multe, ce e drepat, dar asta zbura destul de aproape ca sa imi trezeasca interesul...

Pe drum intalnesc plaje deserte... dar cum sa ajung la ele?

Pe coama dealului, cu mine, cativa turisti (australieni, daca nu ma insel) pregatesc pranzul... De ce am facut poza? Pentru a va ilustra facilitatile lor la plaja... Plajele naturale si curate, fara constructii in apropiere... Iar destul de aproape de ele, barbeque si chiuveta cu apa. Cum ar arata asa ceva in Romania? Raspunsul il stim: munti de gunoaie exact langa, o mizerie infernala pe ele (inoxul gratarului si al chiuvetei erau fara cusur), infestata de ganganii de toate felurile si de alte vietutoare atrase de mizerie... Intrebarea mea disperata este DE CE?!? Evident se poate si altfel!!!

Mi-am continuat drumul, prin padure (ce fericire - soarele chiar e puternic prin aceste parti ale lumii), cu destinatia: plaja de jos...

Un ponton coboara spre plaja... Pe sosea mersesem putin si ma topisem, asa ca mersul pe plaja mi se parea o idee geniala... Ce ma bucur ca am gasit un mod de acces de la capatul asta al plajei!

Din pacate, pe mal, zaresc blue bottles... Nu o sa intru in apa... chiar si cu picioarele sunt destul de atenta... dar ce buna si racoritoare e apa!!! Si nu mai vorbesc de frumoasa!

Aici sunt deja aproape de civilizatie... Aproape de plaja din centru... Putini surferi... Foarte putini... Si asta este o destinatie pentru surferi! Ce se intampla cu surfingul in Australia?!?

In capatul cel mai indepartat are loc o nunta... O nunta pe plaja! Sincera sa fiu imi cam spulbera idila despre o astfel de nunta... Vantul batea ingrozitor... era o caldura infernala... Toti invitatii care asteptau mireasa in costumele lor inchise pana la gat cu cravate cred ca erau pe jumatate lesinati de caldura... Mireasa se misca extraordinar de greu prin nisip in rochia ei perfecta si alba... Voalul era zburat in toate directiile, sincer ma mir ca mai statea pe cap... Aranjamentele altarului improvizat zburau si ele in vantul puternic... Cu toate astea, m-a facut sa zambesc... Orice face sa zambesti merita sa existe, nu?

M-am asezat pe plaja mai departe de zona nuntii, mai linistita ca ajunsesem cu destul de mult timp inainte de inchiderea centrului turistic de unde trebuia sa-mi iau bagajul...

Prima oara mi-au atras atentia urmele de labute de pescarusi in nisipul perfect... Unul din scopurile mele in aceasta calatorie este sa imi imbunatatesc calitatile fotografice... Ei bine, acum am ocazia...

Mai departe il surprind pe unul in apropierea tarmului... Sss! Sa nu zboare!

Stand destul de mult nemiscata, cu aparatul pe pozitie, timid, mai multi pescarusi se apropie de mine...

Acum sunt impreuna...

Acum s-au despartit...

Va amintiti pinguinii din Madagascar? Ei bine, cred ca au vrut sa ne induca in eroare ca sa nu-i recunoastem... In realitate, trupele speciale sunt formate din pescarusi, nu pinguini!!!

Si unul cu umbra lui alungita de apus...

Acum il zaresc pe unul ca zboara!

De ce sa nu ma specializez si in fotografiile in miscare?

Frumos, nu? Simt dinnou acea atmosfera de zen (cum ar spune o prietena buna) ca in India, dar de data asta datorata naturii. De cate ori ne uitam spre cer ne simtim mai bine, nu? De ce oare nu facem asta in fiecare zi?

Pe plaja, intru in vorba cu un baiat care statea si el singur... Sau poate ca el intra in vorba cu mine... Eh, nu conteaza! Are un accent, dar nu pot sa-l identific! E turc! Ce tare sa ai un job care sa te trimita prin Australia! El nu este atat de incantat pe cate as fi eu! Presupun ca e multa munca si nu indeajuns de mult timp de vizitat si facut noi cunostinte... Oricum, turcii mi se par geniali! Mai ales tinerii! Stam de vorba si ma auto-invit la el sa fac un dus, dupa care sa luam cina impreuna... Partea cu mancatul e nasoala cand calatoresti singur... E bine sa stai la gazde, dar cand nu stai, nu e deloc amuzant sa stai intr-un restaurant singur...

Oricum, ma simt alt om dupa un dus! Mancam la un restaurant thailandez... nimic deosebit, ca de obicei... Nu stiu de ce insista toata lumea ca e asa o bucatarie fantastica... O singura mancare fantastica intr-o luna nu face o bucatarie fantastica... Fructele erau fatastice, da! Dar asta nu inseamna bucatarie!

Bagajul il mutasem intre timp de la centrul de informatii la un loc unde se platea cu ora... Totul s-a rezolvat pana la urma...

S-a inserat... Ajung la timp sa prind autobuzul de Sydney... 14 ore in autobuz! O sa innebunesc! Dar, partea pozitiva este ca nu o sa ma mai controleze la vama!!! A treia oara cred ca as fi cedad nervos!

Desi am gasit doua locuri libere, abia am reusit sa dorm cateva ore... Tot timpul imi amortea cate o parte a corpului, ma durea cate alta... Oribil!!! Oricum, spre dimineata, chinuita si obosita m-am trezit infrigurata (si aici aveam aer conditionat din abundenta, dar nu chiar ca in avion)! Totul a meritat pentru aceste cateva poze... defapt, pentru atmosfera pe care am descoperit-o pe fereastra pe care nu pot sa o descriu mai bine decat o fac aceste poze...

Desi eram in miscare, cu un geam intre mine si aceasta minunatie si lumina era precara, pozele nu au iesit prea rau... Arata potentialul amurgului pentru fotografie... Tu nu trebuie sa faci nimic! Este momentul cand natura se pozeaza singura pentru tine!

Evident, pe parcursul noptii mai auzeai cate un respirat mai greu, chiar si cate un sofrait... si cu oameni atat de relaxati ca cel din poza urmatoare, inteleg si eu! Toti, dar absolut toti din jur dormeau linistiti! Ce chin sa nu pot dormi in mijloacele de transport in comun!

Dimineata, ne-am oprit la cea mai hidoasa dar amuzanta locatie – restaurantul Bolovanul... O cladire construita sub forma de bolovan... Ce amuzant concept, nu?

Aici, pentru ca am stat cam jumatate de ora, am avut timp sa ma intind pe jos (dupa toata chirceala din masina nu inteleg cum nu sunt toti pasagerii lati pe jos! – ar fi fost o poza haioasa, nu?). Dinnou, am ocazia sa imi exersez skillsurile de fotograf... Niste fluturasi zburdau continuu pe pajistea pe care stateam... Nu stiu daca ii puteti zarii la marimea asta a pozei...

Si drumul continua...

In cateva ore o sa fiu in Sydney!!!