Australia – Comitetul de primire

Zborul din Tokyo in Cairns, regiunea Queensland din nordul Australiei, l-am realizat pe timpul noptii. A durat cam 8 ore si desi nu a fost ingrozitor, a fost foarte obositor. Sunt invidioasa pe cei ce pot dormi in mijloacele de transport. Si par si destul de odihniti cand se trezesc. Cum reusesc? Un lucru stiu, insa. Nu are legatura cu oboseala – mai obosita decat acum nu stiu daca am mai fost vreodata!

In avioane, lucrul pe care il urasc cel mai mult este frigul. Conditioneaza cabinele atat de mult, incat gerul iti ajunge pana in maduva oaselor.

La coborarea din avion, desi era devreme dimineata, m-a lovit un aer de umezeala fierbinte, creandu-mi un sentiment de disconfort puternic. Eram moarta de oboseala, ma miscam cu incetinitorul, eram imbracata cu geaca, pulover, tricou si esarfa si nu aveam de gand sa ma dezbrac prea curand. Ceilalti pasageri cum a comborat din avion cum s-au dezbracat, dar frigul ma afectase atat de mult incat mi-am pastrat tot pe mine. Poate ca aratam ciudat, dar vina e a companiilor aeriene!

Aproape de momentul aterizarii ni se daduse, asa cum se intampla in toate locatiile, sa completam cartile de debarcare si declaratiile de vama. Auzisem si vazusem multe povesti despre strictetea granitelor australiene. Nu aveam voie cu nici un fruct (aveam niste banane), sau macar sandwichuri (nu le mancasem in avion)... Nu aveam voie cu produse din lemn (aveam niste pensule japoneze cu maner de bambus)... si tot asa...

Miscandu-ma cu mare greutate, imbracata ca pentru iarna, m-am asezat pe o bancuta din interiorul aeroportului pentru a-mi aranja putin lucrurile si, mai ales, ca sa scap de statul la coada ce se formase. Mi-am deschis geamantanul, mi-am aruncat bananele la cos. Intre timp a aparut o doamna cu un catel lup scumpic care mi-a mirosit cu interes lucrurile. L-am mangaiat si am vorbit putin cu el, desi cu retinere, pentru ca nu am vrut sa ii stric educatia primita de la dresorii sai. In plus, era la munca! Doamna mi-a cerut cartea de debarcare cu declaratia si mi-a scris niste litere indescifrabile pe ea. Cu greu, mi-am organizat lucrurile asa cum mi s-a parut mie oportun in acel moment si am pornit spre iesire, mai ales ca se rarise si coada.

Ajung la iesire, inmanez cartea de debarcare si declaratia (pe care nu scrisesem nimic de obiectele de lemn pe care le transportam, pentru ca nu aveam nici cea mai mica intentie sa stau sa verifice sau sa imi confiste ei amintirile) si... Ce credeti ca se intampla? Ei bine, pentru mine a fost o surpriza. Mi-au cerut sa imi verifice bagajul.

Nu m-am asteptat absolut deloc la asa ceva! Avand in vedere faptul ca politistul-catel era interesat de continutul bagajului meu, ca doamna-politist mi-a scris pe cartea de debarcare, ca toti se uitau ciudat la mine ca eram super imbracata si ma miscam cu incetinitorul... poate ca nu este chiar atat de ciudat. Eu, insa, simtindu-ma cu constiinta impacata (in afara de pensulele cu manere de bambus), am fost extraordinar de surprinsa!

Am mers intr-o alta zona cu un domn controlor si am inceput procesul. Si-a pus mausi, mi-a ridicat bagajul pe masa de inox si fiind bagajul meu, am dat sa-l ajut. M-a atentionat ca vrea sa faca el insusi acest lucru si ca eu sa stau acolo si doar sa-i raspund la intrebari. Atitudinea individului mi s-a parut exagerat de ostila. Eu consider minim de decenta sa aplici teoria „innocent until proven guilty”, sau sunt eu ciudata?

Mi-a deschis geamantanul si, tacticos, a inceput sa scoate toate lucrurile din el. Ma asteptam sa se uite in mare prin el, dar nu, a scos absolut tot si a investigat fiecare piesa de imbracaminte. Poate ca vi se vor parea ciudate sentimentele mele fata de intregul proces, dar pentru mine a fost o experienta extrem de greu de suportat. Vroiam sa il ajut pe individ, erau lucrurile mele, dar nu puteam nici sa le ating. De foarte multe ori am avut impulsul de a intinde mana sa il ajut... Pe tot parcursul acestui proces amanuntit si chinuitor mi-a pus intrebari intr-o maniera extrem de neprietenoasa. M-a intrebat de CouchSurfing – nu prea ii placea idea. A vorbit si cu colegii lui care pareau si ei putin surprinsi de atitudinea lui vehementa. M-a intrebat de calatoriile mele de pana atunci, fiind foarte interesat de Thailanda... Cand s-a uitat prin carnetelul meu de calatorii, in care aveam si detaliile gazdelor si unele trairi (multe scrise in engleza, deci pe care le putea intelege) am simtit ca imi incalca intimitatea mai mult decat ar fi trebuit sa-i fie permis. Dar, cu un efort din partea mea, m-am calmat si am acceptat si asta.

Mi-a dat telefonul la testat. Cand s-a intors individul cu telefonul mi-a zis ca are urme de droguri pe el. Atunci am explodat de indignare, mai ales pe interior, dar stiindu-ma pe mine calr s-a vazut si in exterior foarte bine. Nu imi venea sa cred ca este serios! Inca ma intreb daca avea voie sa minta... M-a intrebat daca a mai folosit sau atins cineva telefonul meu. Este un telefon, omule! Normal ca l-au mai atins alti oameni! Nu e opera de arta!

Oricum, lucru pe care il regret enorm este ca nu i-am spus ca este un ipocrit. Cu siguranta el a incercat droguri cel putin o data in viata lui. Decizia mea a fost sa nu fac acest lucru. Am stat in Olanda 3 luni, cu chistoace de marijuana pasate prin fata mea in fiecare weekend, fara sa fi incercat vreodata. Si individulul asta ostil imi spune mie ca ma suspecteaza ca am consumat droguri!

Printre lucruri mele a dat si de punga cu lucrurile murdare. L-am avertizat dar eram atat de enervata pe el incat i-am spus sa faca ce vrea. E treaba lui! A pipait punga si a pus-o deoparte. Lasul!

A descoperit, evident, si pensulele cu maner de bambus. Le-a dat la verificat si s-au intors inapoi cu ok-ul foarte repede.

La plecarea din tara luasem cu mine niste CVuri. M-am gandit ca ar fi dragut sa le dau gazdelor mele, asa incat sa stie cu cine au de a face. La plecare nu stiam absolut nimic de cum functioneaza toata chestia, de cum pot avea oamenii incredere in tine sa te primeasca in casa lor fara sa te cunoasca, de cum poti creea relatii de amicitie cu oameni pe care ii intalnesti pentru cateva zile in viata ta. Desi mi-ar fi placut sa muncesc si sa calatoresc, eram constienta de sansele extraordinar de mici de a putea realiza asa ceva, mai ales avand in vedere rigiditatea planurilor mele, datorata mai ales necesitatii cumpararii biletelor de avion pentru a primi vizele necesare.

Oricum, presupun ca va este evident ca individul a dat peste ele. De data asta, eram si eu de acord ca lucrurile nu arata prea bine. Oricum, i-am spus ca nu am cum sa imi gasesc ceva de munca si sa si muncesc in cele 2 saptamani, cat aveam de gand sa stau acolo (aveam bilet de iesire din tara si pana in acel moment imi respectasem programul stabilit de acasa – putea fi demonstarat din foile mele pe care cu nonsalanta le studiase inainte). A discutat pe tema respectiva cu o alta doamna pe care am auzit-o spunand ca nu au ce sa-mi faca. Dar de ce sa vrea sa-mi faca ceva? Individul asta chiar are o problema serioasa cu mine – ma intreb care sa fie motivul?

Indignata am primit vestea ca pot sa imi continui drumul, cu avertisementul ca daca voi fi prinsa muncind nu mai primesc niciodata viza de Australia. Daca toti din tara asta au atitudini similare, nici nu ma intereseaza sa ma mai intorc vreodata!