Ayutthaya - Orasul ruinelor

Toata noaptea, in tren, m-am framantat ingrijorata ca nu ma voi trezi la timp sa cobor in Ayutthaya (A-iu-ti-a, cu accent pe ti).

Totusi, aceasta stare mi-a oferit timpul necesar contemplarii ultimei parti din calatorie. Ce am realizat a fost ca, desi nu a fost placuta, a fost necesara pentru binele restului calatoriei mele – pacea sufleteasca este componenta esentiala a savurarii depline a oricarei activitati.

In plus , desi Thailanda imi displace in atat de multe feluri, am realizat ca aici imaginatia mi-a prins viata destul de des. Sunt sigura ca se datoreaza faptului ca am avut mai mult timp sa stau decat in India. Cat de dor imi e de India si de oamenii de acolo!

Trenul a intarziat, ca si la dus, dar mai bine asa. Am coborat din tren, mai obosita decat cu o seara inainte, la 6 dimineata. Soarele abia rasarise si roua se simtea in aer...

Gazda mea din Bangkok imi spusese ca cel mai bine ar fi sa inchiriez o bicileta pentru a vizita Ayutthaya, capitala regatului Siam, unul din cele mai mari orase din lume in jurul anilor 1700, comparat ca bogatie cu Parisul.

Oricum, nu eram atat de sigura pe mine incat sa ma aventurez pe bicicleta in ce mi se parea un trafic nebun (in Thailanda in general, nu neaparat in Ayutthaya). In plus, totul era inchis cand ajunsesem eu, inclusiv locurile de inchiriere al bicicletelor. Mi-a fost greu sa ma decid ce sa fac intai si in ce directie s-o apuc. Cu greu am gasit o harta in gara. Am aflat unde e centrul de informatii, dar se deschidea cam in 3 ore.

Am luat-o pe jos inspre ceea ce credeam a fi centrul vechi, pentru ca, asa cum mi s-a intamplat de fiecare data in Thailanda, localnicii erau si aici extrem de opaci si neprietenosi.

Pe drum, iar ca de obicei in Thailanda, am fost agasata constant de fiecare conducator de tuk-tuk pe langa care treceam. Aici, totusi, poate datorita orei neobisnuit de timpurii pentru turisti, reactia unui conducator de tuk-tuk care a tot negociat cu mine de unul singur de imi era mila de el, a fost mai degraba de uimire decat de orice altceva. In tara asta pare sa le fie greu sa inteleaga de ce ar vrea cineva sa mearga pe jos.

Mie chiar imi place sa merg pe jos, dar in excursia asta am descoperit ca o mare parte din placerea mersului pe jos este datorata faptului ca pot fi cu gandurile mele. In India si Thailanda acest lucru nu este atat de usor de realizat... Oricum, pentru prima data in Thailanda cu un sofer de tuk-tuk, nu am mai simtit agresivitatea exacerbata si m-am bucurat... Un inceput promitator...

Toata dimineata m-am plimbat prin centrul istoric - un parc in care la fiecare pas descopereai cate un templu in ruina.

Cunoscut ca Venezia Estului

Multe canale si poduri

Aici am vazut pentru prima oara un culegator de nuferi

Complexul de temple se intrevede peste canal

Orasul s-a dezvoltat in jurul ruinelor, lucru care ii dadea un farmec aparte si imi transmitea mesajul ca acest loc este sacru pentru localnici. Ulterior am aflat ca, asa cum este peste tot, coruptia isi spunea cuvantul si, datorita presiunilor financiare, s-au acordat permisii de constructie a unor cladiri inalte in apropierea parcului, lucru care a determinat UNESCO sa ameninte cu scoaterea acestui sit din patrimoniul sau daca nu se vor lua masuri.

In distanta se vad cladiri noi construite

Datorita faptului ca am fost prima acolo, plimbarea printre ruine a fost magica. Am simtit mult mai multa spiritualitate decat in templele locuite de calugari. Trist ca inversul lui „Omul sfinteste locul” este si el lafel de adevarat.

Wat Mahathat reflectata in apa

Wat Mahathat - statueta acoperita cu material (ciudat :))

Wat Mahathat - turnuri in soare

Wat Mahathat - Budha asezat

Wat Mahathat - statuete fara cap pe culoar

Wat Mahathat - statuete fara cap in sala mai mare

Wat Mahathat - statuete in firide

Alte temple peste copaci de iasomie

Cei doi muncitori care se odihneau inainte sa inceapa munca m-au amuzat teribil

Aici, dupa cum vedeti, am facut cele mai multe poze din tot ce am vizitat in Thailanda. Unele locuri chiar inspira!

Wat Mahathat la intrare

Wat Mahathat - constructii superbe

Wat Mahathat - ruine

Wat Mahathat - parte din complex

Wat Mahathat - detaliu

Wat Mahathat - constructie ciudata

Wat Mahathat - constructie ciudata detaliu

Cea mai frumoasa descoperire, desi era atractia arhicunoscuta a orasului, a fost capul statuetei prinsa in radacinile unui copac vechi de sute de ani. Nu se stia exact cum a ajuns acolo sau cum a rezistat presiunii, dar parea protejat de natura. Manastirea se numeste Mahathat si are niste ruine care vorbesc de timpurile apuse. Pacat ca unele lucruri se schimba!

Wat Mahathat - comoara vazuta si la TV

Wat Mahathat - comuniunea omului cu natura :)

Drumul prin parc a fost placut. Palatul mi s-a parut plictisitor – noul ma atrage si mai putin in Thailanda. Langa palat insa am intrat, din greseala (nu glumesc) pe usa din spate a altui templu incantator. Am mai salvat cativa baht.

Wat Phra Sri Sanpet - printre copaci

Wat Phra Sri Sanpet mai aproape

Wat Phra Sri Sanpet din alt unghi

Wat Phra Sri Sanpet si nori infricosatori

Wat Phra Sri Sanpet - detaliu

Dupa-amiaza a inceput cea mai puternica ploaie pe care am experimentat-o vreodata fara acoperis deasupra capului. Nu eram pregatita de asa ceva si nici thailandezii de la tarabele din jur nu pareau sa fie. Defapt, desi ploua in fiecare dupa-amiaza, totul se oprea de fiecare data cand ploua. Era un sentiment straniu, atipic oricarei din civilizatiile in care am trait.

Oricum, aciuiata pe langa tarabele ce vindeau lucruri turistilor, am intrat in vorba cu un tanar israelian. A fost o conversatie foarte placuta. Am vorbit mult mai deschis decat ma gandeam despre serviciul militar obligatoriu in Israel si efectul acestuia asupra tinerilor. Parea un tanar atipic, cu care m-am identificat destul de mult. Si el prefera sa calatoreasca singur decat in grupuri turistice. Si el parea sa se simta prins intr-o lume care nu-i placea...

Dupa o ora de stat in picioare, sub niste umbrele ce ne acopereau pe jumatate, uda si infrigurata, am riscat fugitul prin ploaie pentru cateva secunde (in care sa nu va inchipuiti ca nu m-am facut ciuciulete) pana la o taraba ce se aciuase si ea in apropiere si care vindea supa. Macar sa ma incalzesc cumva. Dupa ce am terminat supa, ploaia parand sa se fi linistit putin, am pornit prin parc, unde o noua rafala m-a prins. Cu toate astea, ziua a fost un succes.

Ploaia potolita

Aici am vazut pentru prima oara si o ferma de elefanti folositi la calatorii si mi s-a facut o mila ingrozitoare sa vad cum antreneaza un elefantel micut sa fie pe placut turistilor... Ce tara fara inima!

Marea atractie turistica - chinuitul elefantilor

Cat de trist!

Dupa ore de mers si stat in ploaie, picioarele mele dadeau semne de oboseala cronica. Ajunsa intr-un parc, am cautat cu ardoare o banca pe care sa ma pot intinde, pentru ca toata iarba mustea de apa. Am gasit un chiosc nu foarte plin, unde, indurerata si cu consideratie fata de cei din jur, am incercat sa ma intind. Din templu am aflat ca este considerat nepoliticos sa iti indrepti picioarele spre cineva si ca niciodata nu trebuie sa fie mai sus de cat capul. Luand in considerare toate aceste coordonate, m-am intins pe o banca, cu capul pe sac si picioarele indreptate spre o barna din lemn ce sustinea acoperisul. Am zis ca totul e in regula. Ce s-a intamplat? Un POLITIST a venit sa imi spuna pe un ton agresiv sa nu mai stau asa... In thai, evident... Cat de putin imi place aceasta cultura! Cat de agresivi sunt toti! Cat de inflexibili! Si am incercat, totusi...

Parcul cu pricina in care nu am putut sa imi odihnesc corpul obosit

In gara m-am intalnit cu o frantuzoaica ce se mutase in Hawaii unde avea afacerea ei pentru care se aproviziona din Thailanda. De la ea am aflat de un tren mult mai ieftin spre Bangkok decat cele care imi erau bagate sub nas de toti vanzatorii de bilete din garile thailandeze.

In Thailanda, oricat de mult incerc sa aflu care este cea mai convenabila solutie, insistand pentru ca simt ca este o alta varianta, nu mi se da nici o informatie, fiind directionata spre ceva ce nu imi doresc. Este incredibil de frustrant. Mai sa imi refuze sa imi dea biletul pentru trenul de care aflasem, intrebandu-ma de ce nu vreau sa iau altul, mai modern, care, evident, era in intarziere... Incredibil!!!

Oricat de ciudata e Thailanda, chiar si aici se gaseste un animalut pe care l-am gasit in orice colt al lumii am fost...
La cata blanita are, m-as fi asteptat sa nu fie prin tarile mai calduroase... nu?

Drumul a durat putin mai mult decat ar fi durat cu celalalt tren, a fost de 7 ori mai ieftin si mult mai pitoresc. Era intr-o vagoneta ca cele pe care le vedem la televizor in India, cu banchete foarte tari, fara aer conditionat (un plus pentru mine, pentru ca nu il suport si am fost chinuita cu el in toate trenurile cu care m-au fortat sa merg). Am mers cu geamurile deschise. Absolut superb! Eliberator!

Bangkokul l-am gasit asa cum l-am lasat... plin de zgarie-nori si smog si claxoane de masini...

Si in Bangkok se pare ca a plouat serios... E sezonul musonic?