Amintiri din calatorie: Sarbatori la manastire

Durerea este necesara procesului de invatare! Asa mi-a spus staretul cand i-am relatat de problemele mele de spate care se agravau cu fiecare zi ce trecea. Imobilizarea intr-o pozitie incomoda pentru timp din ce in ce mai indelungat nu imi facea bine, iar durerea chiar ma ingrijora.

Adevarul este ca nu pot sa accept acest lucru, ca fara durere nu inveti. Inteleg ca trebuie sa existe sacrificii in numele intelepciunii, dar, poate ca sunt eu prea pragmatica, durerea o consider a fi un semnal de alarma ca ceva nu este in regula si trebuie remediat... Budhismul te invata sa o accepti ca pe ceva necesar... Religia aduce in multe cazuri lucruri bune, dar eu nu sunt adepta crezutului orbeste in nimic...

Staretul mi-a spus sa simt compasiune pentru mine, pentru spatele meu, pentru durerea pe care o simt. Defapt sentimentele predominante cu care ma confrunt sunt furia si tristetea.

Este a patra zi si m-am trezit, dupa 8 ore de somn, tot foarte obosita. Am meditat 1 ora.

A plouat mai devreme decat de obicei astazi. Curtea manastirii este plina de oameni si e mare agitatie. Este o sarbatoare cu multa mancare si multi oameni din afara manastirii. Evident o surpriza pentru strainii care nu sunt deloc informati...

Aranjamente care prevestesc un eveniment neanuntat...

In drum spre masa, vad ca astazi mancarurile sunt altele... de sarbatoare! Prima cu care ma intalnesc este doamna de mai jos care facea singura mancare calda de la „festival”: Pad Thai, mancarea traditionala thailandeza cu taitei, ou, germeni de fasole, sosuri, zahar si alune pisate, daca nu ma insel...

Pad Thai si o thailandeza atipica atat ca infatisare
cat si ca atitudine - zambeste sincer...

In sfarsit ceva ce poate fi mancat. Si, pentru ca nu mai mancasem de mult ceva decent... si, pentru ca erau atatea lucruri noi de incercat... am mancat foarte mult... nu prea mult pentru cat as fi mancat in mod normal, dar cum stomacul mi s-a micsorat, mult prea mult pentru posibilitatile mele...

Desi mi se spusese sa nu ma uit la oamenii din jur si sa nu am contact vizual cu ei, nu puteam sa imi ignor statutul de calator curios, asa ca am aruncat cate un ochi pe ici pe colo, la atitudini, obiceiuri si reactii... Mi-a placut ca isi intindeau rogojini pe jos pentru a manca sau odihni, nefiind atatea mese si scaune care sa-i acomodeze pe toti...

Loc de mancat sau / si relaxat

M-am plimbat pe la toate mesele in incercarea de a mai gasi ceva ok de mancat in afara de acel Pad Thai. Se gaseau prajituri de stilul celor europene, dar gustul se asemana plasticului... se mai gaseau frigarui, oarecum decente, desi cam dulci, dar reci... se gaseau jeleuri si tapioca, deserturi care nu m-au atras niciodata... se gaseau sucuri artificale si multe, multe prostioare... nu inteleg cum mancarea thailandeza este asa un hit in intreaga lume...

Imbulzeala la spartul targului... deci numai imaginati-va in plin toi...

Ca in toata lumea, la orice este gratuit, exista lume care sa se imbulzeasca oricat de proasta este oferta...

Si eu, din foame - initial si curiozitate - ulterior, mi-am umplut stomacul pana la refuz. Acum i-am inteles de ce nu ne dadeau mancare multa. Nu puteam sa ma concentrez deloc sa imi fac orele de meditatie... Cu toate astea, nu se scuza calitatea... Stiu ca primesc indeajuns de multe donatii... Si nu se scuza diferentierea intre mancarea calugarilor si a cursantilor...

Meditatia continua extrem de greu. Sentimentele care ma cuprind oscileaza intre furie, tristete, furie extrema... Si nu stiu de ce... Nu este indreptata spre ceva anume...

Toata ziua a plouat. In biblioteca am dat drumul la ventilator si, pentru prima data de cand am plecat de acasa, mi s-a facut racoare.

Ziua s-a incheiat fara raportarea zilnica... Presupun ca sarbatoarea i-a luat mai tot timpul staretului... Cu toate astea am continuat sa incerc sa meditez pana seara tarziu... Este placut sa meditezi inspre seara...

La sfarsitul zilei, dupa 9 ore de meditatie si un dus lung cu apa rece (am uitat sa va spun, apa si dus aveam, dar erau reci ca si in India), am trecut in revista lucrurile ciudate ale zilei:

- Nu imi dau seama cum sa simt compasiune pentru durerea spatelui meu... deci, nu inteleg ce este compasiunea... Toata ziua m-a framantat acest lucru, ca durerea continua si se intensifica cu fiecare serie noua de stat...

- Soparlele au o atractie speciala pentru mine

- Cainii de aici latra la tine cand vorbesti cu ei... ma gandesc ca sunt obisnuiti cu alte sunete decat cele cu care ii dezmierd eu... sau poate nu inteleg ca si oamenii pot fi buni, la cate picioare si-au primit de la calugari...

- De cand am inceput meditatia nu mai imi rod unghiile... stiu, urat obicei! Asta m-a facut sa trag concluzia ca oamenii care nu isi rod unghiile traiesc mai mult in momentul prezent (ce incearca sa faca meditatia)... faptul ca am ajuns la aceasta concluzie m-a facut sa zambesc si ma face sa zambesc si acum...

- Azi a renuntat un tip din Hawaii si o fata care imi atrasese atentia, draguta si finuta, disparuse si ea... Sper sa reapara...

In ziua a cincia m-am trezit destul de tarziu, am facut o ora de meditatie inainte de un mic dejun care, in sfarsit, nu a fost oribil si am continuat cu meditatia. Aveam de recuperat de ieri, pentru ca desi nu avusesem intalnirea cu staretul, stiam ca numarul de ore de meditatie trebuie sa creasca exponential.

Pentru a ma mai relaxa am facut ordine si curat pe balcon si in camera... Imobilitatea (acum aveam intervale de 30 de minute de meditatie cu pauze mici intre ele) si incercarea de a trai doar in prezent se dovedesc istovitoare. Cine ar fi crezut? Orice nu vine natural este o corvoada, indiferent cat de insignifiant sau simplu este...

Din cate am inteles pana acum, ideile de baza pe care le adreseaza meditatia sunt:

- Disciplinarea mintii (daca inveti sa iti concentrezi mintea pe un lucru atunci nu o sa fi obosit cand il termini de facut si il vei termina de facut mai repede decat daca te-ai concentra pe mai multe lucruri dintr-o data)...

- Viata este in continua schimbare, asa ca trebuie sa acceptam lucrurile asupra carora nu avem influenta...

- Viata este in continua schimbare, asa ca cel mai intelept este sa constientizezi momentul prezent... asta este singura realitate si singurul lucru concret...

Micul dejun a fost dinnou oribil, dar mi-am terminat orele pe care mi le-am trasat si am avut intalnirea cu staretul.

Cum ziua precedenta m-a framantat foarte mult faptul ca nu stiam sa definesc compasiunea (sincer, eram chiar in stare de soc din aceasta cauza), i-am confesat ca spatele ma doare in continuare si ca nu stiu cum sa simt compasiune pentru spatele meu... Initial a zambit jenat, gasind foarte greu sa explice, dar dupa ce s-a compus mi-a spus ca ceea ce trebuie sa fac este sa constientizez durerea, dar sa nu o consider inamicul meu, ci prietena mea... Desi nu am inteles cum as putea sa fac asa ceva, am acceptat raspunsul cu speranta ca punerea in practica va clarifica totul.

In plus, mi-a schimbat rutina (mi-a introdus elementul simtului... cand merg trebuie sa ma concentrez pe miscari, dar acum trebuie sa ma concentrez si pe simtul tactil... ce simte piciorul meu cand atinge solul – rece, cald, moale, tare...) si mi-a spus sa fac in total 10 ore de meditatie, pana in momentul in care ne intalnim a doua zi.

In seara asta este o ceremonie pentru Budha Day. Staretul, daca ar avea mai mult timp, ar fi o sursa foarte buna de informatii. A avut bunul simt sa ne spuna ce se sarbatoreste astazi, spre deosebire de calugarul desemnat sa aiba grija de straini, care te usuia oricand incercai sa il intrebi ceva pe motiv ca ar trebui sa nu vedem, sa nu vorbim, sa nu auzim...

Budha Day se aseamana foarte mult cu Pastele. Toata lumea, cu lumanari in maini se invarte de 3 ori in jurul monumentului despre care nu am aflat nimic mai mult decat in prima zi... Este o sarbatoare a luminii... Imi place foarte mult sentimentul pe care il da festivitatea, desi sunt straina de toata simbolistica... Pacat ca este o cultura atat de inchisa fata de straini...