Pai - Around and Good-bye

A doua zi dis de dimineata am reintrat in contact cu Pai-ul. Neinteresant...

Dimineata noroasa... :(

Ce era interesant acolo era ca era aproape de multe atractii turistice naturale. Cel putin asa se lauda!

Am inchiriat un taxi cu fetele, negocierile mergand putin mai bine decat cu cazarea.

Drumul si imprejurarile nu puteau sa nu ma dezamageasca, cand as fi putut gasi locatii si natura mai frumoasa in Romania. Suntem atat de fraieri ca nu stim sa ne punem in valoare natura (avand o piata de cumparatori mult mai apropiata si bogata decat thailandezii), incat ma doare!

Privelistea in apropierea Pai-ului

Casa traditionala... asa cred...

Flori care mi-au inveselit dimineata :)

Am ajuns la niste izvoare termale, nu am intrat in complex pentru ca nu aveam costumele la noi si nici timp (trebuia sa prind trenul mai tarziu).

Intrarea in rezervatia cu izvoare termale...
Le am in minte mai degraba pe alea din Japan!

Mirosuri ciudate... obisnuite pentru izvoare termale :)

Am vizitat un pod neimpresionant, in jurul careia s-a realizat o istorie de ai fi zis ca au recladit universul, nu numai un pod peste un rau in timpul unui razboi. Poate ca sunt prea dura...

Nici macar nu e originalul de care se vorbeste...

Pe drum am vazut cabanute din paie in constructie, ca cele in care aveam optiunea sa stam cu o noapte inainte.

Coliba in constructie

Dupa un urcus de 10 minute, fara rasuflare – vazand efectele lipsei de exercitiu fizic din cadrul manastirii si al unei nopti dormite iepureste – am ajuns si la preamaritul canion din apropierea orasului Pai.

Finalul urcusului spre canion

Privelistea initiala

Drum ingust pe coama muntelui

Drum abrupt si ingust pe coama muntelui :)

Priveliste cu carare

Statuete create de natura in crevasa muntelui

Abrupta caderea, nu?



Urcus la intoarcere



Ultima privire



La coborare, am gasit, in mijlocul soselei, fara clienti potentiali pe kilometri, o taraba de inghetata nemotorizata. Cum ajunsese acolo? Unde statea oare omul? Am cumparat un cornet de inghetata manual realizata de thailandezul vanzator, cam apoasa, dar macar rece. Desi ziua incepuse cam innorata, am avut noroc ca nu a plouat cat am facut scurta incursiune in zona. Era defapt, extraordinar de cald! Bine ca avea prelata taxiul asta pe care il inchiriasem! 

Si ultima, am vizitat o cascada - total neinteresanta ca marime sau frumuste, apa fiind namoloasa. O alta mare atractie a zonei! Si cand ma gandesc la ce minunatii ascund muntii nostrii! Singura realizare era ca era mai racoare acolo.

Cascada in fundal

Ne-am intors si ne-am despartit. M-am simtit sincer fericita sa nu ma mai aflu in compania Jacintei. Expresia „mi s-a ridicat o piatra de pe inima” s-a aplicat si mintii si sufletului, pe langa eliberarii reala a tensiunii corpului... Ce inseamna incompatibilitatea asta!

La revedere nordul Thailandei!

Drumul inapoi a fost lung, plin de ploaie (care nu parea sa vrea sa inceteze pentru mult timp... ce noroc am avut!). Cu toate astea, m ajuns in Chiang Mai cu mult timp inainte ca trenul de noapte sa soseasca.

Fiindu-mi foame si avand mult timp liber, am iesit din gara in cautare de ceva de mancare. Am cumparat fructe si alte gustari invelite in frunze de bambus. Am servit o supa de la o taraba vizavi de gara, care s-a deschis destul de tarziu. Dupa ce am mancat-o mi-am adus aminte de berea care a costat cat jumatate din biletul de tren, asa ca am pornit in cautarea unui magazin de unde sa iau o bere. Era destul de aproape de ora de plecare, dar am zis ca am timp. Am cumparat berea, dupa asteptat la rand oameni care nu mai terminau sa se decida, si cand m-am uitat la ceas am vazut ca nu aveam mai mult de 5 minute sa ajung la tren.

Am alergat cu bagajele si mancarea si berea achizitionate dupa mine ca atunci cand am ajuns in gara sa vad ca trenul se pusese in miscare deja. Conductorul de pe teren m-a vazut alergand spre tren si, spre uimirea mea, a oprit trenul ca sa ma urc eu in el. Mi s-a parut absolut fantastic! Incredibil! Singura data in istoria vietii mele cand vreun mijloc de transport a fost oprit pentru mine.

In tren, in drum spre locul meu, uimirea se citea si pe fetele celorlalti calatorilor vestici. Cat de amuzant! Si ce bine totusi ca s-a terminat cu bine! Trebuie sa ma odihnesc cat de cat ca maine o sa ma trezesc extrem de devreme (pe la 5) ca sa cobor la Ayutthaya sa vizitez orasul in ruine...