New Delhi - Atat de multe de facut

Mai am doar o zi si mai sunt atatea de facut!

Ma trezesc dimineata, iau o riksha si ajung in Connaught Place, gata sa explorez zona; poate e ceva de capul ei, mai mult decat am vazut din masina, oricum. Cateva magazine, cateva restaurante, cateva cladiri, multe gropi, nimic care sa ma impresioneze. Decid sa mananc aici la cina.

Astazi este o zi de explorat pe jos. Asa sunt obisnuita sa calatoresc si asa pot sa descopar esenta unui loc. Merg pe jos pana la templul Sikh recomandat de gazda mea, intr-o caldura incredibila.

Caldura este innabusitoare. Transpiratia, care cu greu o scot si in cele mai serioase sesiuni de antrenament, curge in rauri pe fata mea... Totul e murdar si incerc sa nu imprastii toti microbii de pe maini pe fata mea, asa ca ma sterg pe ceea ce sper eu sa fie un umar de tricou curat... Dare de negreala apar in urma contactului dintre praful ce s-a strans pe tricoul meu din aer si transpiratia de pe fata mea... Incredibil! Delhi este cel mai poluat oras in care am fost... Sper sa nu mai existe asa ceva oriunde altundeva in lume, desi ma indoiesc... Sarmana planeta!!!

De cand am auzit de religia sikh (petrecerea de carti), am fost foarte curioasa sa aflu mai multe.

Drumul nu arata intortocheat pe harta, dar foarte greu si cu mult ajutor din partea localnicilor, reusesc sa gasesc o parte laterala pe unde se intra in templu. Chiar este o intrare foarte intortocheata.

Toata lumea isi lasa pantofii la intrare in niste firide special destinate pentru asa ceva... Daca raman fara sandale (fiindu-mi luate – am primit multe complimente de la indieni deja pentru ele, se pare ca atrag atentia... sau uitand unde le-am lasat), ziua de azi e pierduta cu drumul inapoi acasa si iar in oras. N-am ce face, nici in geanta nu am voie sa le pun. Ma intreb de ce...

Cei ce se ocupa de templu ma repereaza si ma cheama intr-o camera de primire a turistilor... si probabil a noilor recruti... Ma intreaba ce stiu despre religie, imi dau o carticica din care sa pot citi despre ea si mai imi dau si un fel de basma... Cat urasc cand mi se intampla chestiile astea in biserici si moschee! Este o ofensa la libera alegere! Adevarul e ca am vazut cateva podoabe capilare parlite de lumanari, asa ca imi dau seama de unde s-a nascut necesitatea unui astfel de obicei (un fel de polita de asigurare a bisericii, in termeni moderni), dar totusi, ar trebui sa se afle la latitudinea mea daca sunt dispusa sa imi asum riscul sau nu. In tarile arabe stiu ca altele sunt motivele, desi ma intreb de unde au pornit initial... Oricum, divagam...

Religia nu este una veche, este chiar una destul de noua, aparuta in secolul 15. Principiile de baza ale religiei sunt egalitatea intre oameni, fratia universala si existenta unui singur Dumnezeu. Scopul final este uniunea sufletului cu Dumnezeu, care se poate face prin disciplinarea gandurilor si actiunilor astfel incat sa invinga cele 5 obstacole: dorinta, manie, lacomie, atasament si ego.

Biserica este plina de credinciosi, toti alergand in toate directiile... nu am voie sa fac poze aici, nu am voie sa ma uit dincolo, nu am voie sa pasesc pe nu stiu ce treapta... exagerez... nu imi plac regulile, asa ca frustrarile pe faptul ca trebuie sa port basma se exacerbeaza...

Sub picioarele goale, treptele de marmura se transforma in adevarate elemente de tortura. Merg cat pot de repede pana intr-un loc unde se afla umbra. In interior arata exact cu o moschee, cu acelasi covor pe jos, cu acelasi, daca nu chiar mai puternic decat de obicei, miros de picioare murdare impregnat in el. Ies cat mai repede.



Lac sacru in templu sikh



Descopar curtea interioara, in mijlocul careia se afla un mic lac artificial... apa e sfanta, ii vad pe multi mergand sa se imbaieze imbracati acolo... nu ma prea atrage, din cauza potentialului hazard asupra sanatatii, dar imi racoresc picioarele si eu putin... In jurul lacului, cladirea ce il incercuieste gazduieste cel mai racoros coridor in aer liber pe care am fost vreodata. Au si ventilatoare in aer liber. Nici nu mi-a trecut prin cap ca ar ajuta la ceva, dar chiar ajuta... imi este racoare pentru prima data in multe zile...



Coridor racoros - inginiozitate curtoazie britanici?



La plecare vad ca s-a format o linie... nu am idee ce e, dar pare sa fie un ritual... De obicei fug de asa ceva, dar azi sunt intr-o dispozitie buna. Doar am venit sa descopar si sa experimentez. Vad ca toti intind mana si li se da ceva in mana pe care il mananca... Interesant! Intind mana, primesc un fel de coliva, dar mult mai fina... E dulce si e plina de niste condimente pe care nu reusesc sa le identific... Nu e rea, dar cu siguranta e diferita... J

Imi gasesc sadalele si inchei si cu aceasta experienta. Imi lasa o impresie ciudata. De aici pana la Jantar Mantar nu trebuie sa fie mult. Cand ajung, ca si cel din Jaipur, este inchis. Incredibil. Se pare ca nu am noroc deloc de observatoare in India!

Iau metroul pentru prima data pana la Chandni Chowk, o piata extrem de aglomerata ce face parte din orasul vechi. Calatoria cu metroul nu a fost memorabila, cate un indian transpirat pe ici si colo, neuitandu-se unul la altul... Ce se intampla totusi cu metrourile? Au un dar incredibil de a inhiba interactiunile intre necunoscuti. Infrastructura insa m-a impresionat, iar aglomeratia din statii era incredibila. Si, ce a fost memorabil, asa cum auzisem inainte de la un coleg de birou simpatic, oamenii se asezau la rand foarte civilizat in locuri marcate si asteptau sa soseasca metroul... cei ce coborau erau respectati si nu se imbulzea nimeni! Cat de departe suntem!!! Intr-adevar, biletul costa mai mult decat si-ar fi permis orice indian de pe strada. Iata un mod de a face o separatie de clase...

Nebunia din piata Chandni Chowk

Piata chiar este aglomerata! Zona ar fi interesant de fotografiat, dar imbulzeala este incredibila. Trebuie sa imi continui drumul. Nu suport atatea energii consumatoare in jur.

Lal Qila vazut dinspre piata Chandni Chowk



Intrare Lal Qila



Vad Lal Qila in fata.

Lal Qila este Fortul Rosu din Delhi. L-am ratat pe cel din Agra, dar macar o sa-l vad pe asta. Acesta a fost conceput de fiica Shahului Jahan. Shah Jahan este cel ce a mutat capitala de la Agra la Delhi, ajutand foarte mult la dezvoltarea zonei.

Intrarea este grandioasa. Iau bilet, imi continui drumul print-o curte interioara extrem de lunga, si, in sfarsit, ajung la multiplele cladiri ce il formeaza. Strabat in lung si lat zona si fac poze la cateva cladiri frumoase. Imi plac, dar nu mai simt nici un fel de magie, asa cum am simtit ieri la Qutub Minar.



Lal Qila - detaliu 1

Lal Qila - detaliu 2



Lal Qila - detaliu 3

Sunt iar obosita. Nivelul de energie este sub limita inferioara si nu inteleg de ce atat de repede. Abia au trecut cateva ore de cand sunt pe drumuri. Daca nu as stii mai bune, as zice ca merg cu baterii... J

Zaresc multi indieni si cativa straini intinsi pe jos intr-o gradina. Merg si ma intind si eu. Nu pot sa ma relaxez. Este ciudat cand esti singur. Daca as fi fost cu cativa prieteni nu as fi avut aceleasi probleme. Imi lipseste un companion de drum pentru prima data de cand am plecat. Ma uit in jur curioasa. Multi barbati indieni tinandu-se de mana. Asta e diferenta culturala care ma frapeaza pe mine... Interesant! J

Relaxare

Cu mare greutate ma ridic de pe covorul de iarba, imi iau lucrurile, si imi continui drumul. Foarte aproape de Lal Qila este Jame Masjit. Am auzit atat de des despre aceasta moschee incat simt o obligatie sa o vad.

Prevestirea aglomeratiei

Drumul este foarte aglomerat, murdar, plin de oameni care toti ma intreaba ceva sau imi cer ceva... Daca vreti sa bucurati cateva suflete, luati cu voi monede din Romania... J

In fata moscheei, o cersetoare e foarte agresiva... Nu imi respecta spatiul si ma enerveaza... Incerc sa ii fac semne cu mainile sa ma lase in pace, dar din miscarea mea de respingere si a ei de apropiere, lovesc capul copilului pe care il avea in brate. Sunt ingrozita! Un sentiment oribil ma cuprinde. Ceva nu pare in regula. Sarmanul copil! Si de ce nu e mai ingrijorata? Si de ce nu misca copilul ala deloc? Poate ca doarme el, dar cat de adanc sa doarma? Nu m-am gandit nici o clipa ca ar fi mort, nu va impacientati, dar am vazut un documentar cum ca exista copii inchiriati cu ziua pentru a-i ajuta pe unii sa cerseasca. Si ca sa nu ii deranjeze, cu nevoiele lor, ii drogheaza ca sa doarma toata ziua. Sarmanii... Ce sentiment de vina ca, desi neintentionat, am lovit acel copil si de suparare pe oamenii astia ca au recurs la asa ceva si ca nu au grija de sarmanii copii... ce vina au ei ca s-au nascut inconjurati de oameni care pun pret pe utilitatea lor ca trupuri neinsufletite?

Sunt mult prea multi cersetori aici... Nu am mai vazut asa ceva nicaieri. Si toti miros urat si arata urat... Si toti vor ceva de la mine. Ma simt sufocata. Imi place India, imi plac majoritatea indienilor din zonele neturistice, dar acum simt nevoia sa tip „Nu ma mai atingeti! Nu mai vorbiti cu mine! Vreau sa fiu singura!”



Jame Masjit - detaliu




Jame Masjit - cort nunta




Jame Masjit - piata si Lal Qila din departare



Urc nenumaratele scari, fac cateva poze, merg sa intreb de bilete. Imi cer mai multi bani daca vreau sa fac poze. Nu vreau sa platesc, si un gardian imi spune sa ascund aparatul si sa-l scot dupa ce intru... se pare ca merge si asa... dar ma simt prost... Si, urmeaza partea care pune capac: vor sa imi pun basma si o rochie. Sunt imbracata decent. Am pantaloni insa, si desi sunt trei sferturi, nu se compara cu o rochie.

Sunt atat de frustrata de tot si toate incat renunt la moschee. A devenit o chestiune de principiu. Nu vreau sa o vad cu orice pret. Pretul pe care trebuie sa il platesc, si nu ma refer la cel material, este inacceptabil pentru mine. Plec.

Ma uit pe harta. Vad un parc. Pornesc la drum. Merg ore in sir, asa pare, trec de nenumarate poduri... Ce mi se pare absolut aberant este ca toti, dar absolut toti indienii, merg cu spatele la masini. Si masinilor nu le pasa de ei. Si nu exista trotuare. Merg pe autostrazi in acelasi sens cu banda pe care se afla. De ce? Este absolut incredibil si de neinteles! Nu se pot crede masini si ei! Dar chiar toti respecta aceasta regula fara sens!

Ajung, in sfarsit in parc. Aici se afla locul de inmormantare a lui Mahatma Ghandi. Vad o procesiune invartindu-se in jurul mormantului. Nu simt ca am indeajuns de multe cunostinte despre faptele lui, asa ca il respect neintrand in cercul ametitor de oameni. Atmosfera de aici este fantastica. Parcul este imens si destul de putini oameni il viziteaza. La intrare am baut si un suc natural de lamaie, asa ca nivelul de energie mi-a mai crescut putin.



Ploaie de flori

De aici, dupa o mica speriatura cu un mare sobolan (imens, atat de mare ca imi era frica sa nu fie in stare sa ma manance... bine ca a fugit intr-o tufa cand m-a vazut) am mers pe jos pana la Connaught Place sau CP, asa cum ii zic indienii, unde am mancat o doshai - o clatita foarte subtire si foarte crocanta, acompaniata de 4 sosuri, din care 3 erau minunate.

In toate mancarurile din India, desi le-am adorat pe fiecare in parte, am identificat un gust ciudat pe care nu il cunosteam. Aici, pentru ca era un sos facut din el, am reusit sa-mi dau seama care era: coriandrul. Rar am ocazia sa spun asa ceva despre un condiment (sau mai degraba zarzavat), dar nu imi place! Si indienii il folosesc in toate mancarurile!!!

S-a intunecat, un indian incearca sa ma coopteze in nu stiu ce afaceri. Mi s-a mai intamplat inainte asta. Piata europeana pare sa fie de mare interes. Mai ales Romania. Adevarul e ca nu au concurenta serioasa aici. De unde stiu oare asta? Par sa stie, nu doar sa ghiceasca...

In drum spre casa imi dau seama ca am tone de muscaturi de tantari. Ma ingrijorez, cum nu am nici un vaccin facut. Ciudat ca in Jaipur nu am avut aproape nici una. New Delhi mi se pare un oras extrem de poluat si murdar. Oare are asta legatura cu existenta tantarilor?

Asta e ultima mea seara in India. Maine trebuie sa prind avionul spre Thailanda!