Macao - O alta lume

La 6 fara 10 minute eram deja treaza. In 15 minute eram pregatita de plecare. Eram speriata dupa ultima experienta, cand am prins trenul spre Nord doar pentru ca intarziase plecarea acestuia. Nu te prea poti baza pe transportul in comun din Bangkok. Defapt, nu te poti baza pe traficul din Bangkok!

Am luat un autobuz pana in Piata Victoriei (au si ei una, inconjurata de mult trafic – defapt se numeste Victory Monument si sarbatoreste o victorie impotriva francezilor) de unde trebuia doar sa aflu unde este statia pentru autobuzul spre aeroport. Mi-a fost incredibil de greu sa primesc aceasta informatie. Dinnou, spre frustrarea mea majora – de data asta era in joc pierdutul unui avion, nu doar o plimbare prin oras – eram directionata catre taxiuri. Au asa o viziune distorsionata despre veniturile albilor! Nu inteleg ca nu toti o ducem regeste! Daca ar alege sa observe acest lucru, poate nu ar mai fi asa de frustrati cu vietile lor! In cele din urma, am gasit autobuzul si m-am urcat in el, inghesuita cu alti tineri albi care au preferat sa plateasca de 4 ori mai putin decat cu orice alt mijloc de transport.

Dupa o calatorie de avion plictisitoare, am ajuns in aeroportul din Macao. Mult mai micut decat ma asteptam, dar foarte cochet si curat. Aici trebuia sa ma astepte unul din noile mele gazde – 2 portughezi tineri, Rui si Afonso (nu am uitat „l”-ul J). Era weekend, in jur de 9 dimineata, asa ca am insistat ca ma descurc singura, dar nu am avut cu cine sa ma inteleg. Nu am inteles de ce au insistat atat ca ma va lua cineva de la aeroport, dar ce stiu este ca am ramas singura prin aeroport, fara posibilitatea sa comunic cu ei (roamingul din Romania nu parea sa mearga, am incercat toate combinatiile posibile, interactionand destul si cu personalul aeroportului pe aceasta tema...).

Mi-a placut imediat atmosfera din Macao, chiar si cu inconvenienta intarzierii in starea avansata de oboseala in care ma aflam... Aici nu ma mai forta nimeni sa iau un taxi... Nu mai simteam nici o agresivitate din partea oamenilor din jur... Se zambea sincer... Erau mai intelegatori, mai linistiti, mai fericiti...

Am schimbat nise bani, la 5 dolari nu mi-au dat inapoi decat niste maruntis, si am reusit sa comunicam... O alta lume, intr-adevar! Clar mai scump decat pe unde am fost pana acum! Dar ma asteptam...

Dupa nenumarate telefoane si o asteptare de 1 ora, Rui – un tanar avocat portughez, apare pe un scuter sa ma colecteze. Cand mi-a vazut troley-ul s-a linistit... Calatoresc pentru cel putin 3 luni, senor! La ce te asteptai? Poate un rucsac de munte, dar cu problemele mele de spate, de ce sa ma chinui? Daca m-am descurcat in India cu troleyul, din acest punct al calatoriei mele o sa-mi fie floare la ureche!

Oricum, si cea mai mica urma de frustrare mi-a disparut aproape instantaneu. Si-a cerut scuze pentru incurcatura, mi-a povestit ca fusese la o intalnire de afaceri (...in weekend?!?... dimineata devreme?!?) si cum ii daduse un mesaj prietenului lui, Afonso (in vizita, dar in cautare unui job) care nu-l auzise, pentru ca dormea neintors dupa o petrecere tarzie de cu o seara inainte... Era asa de sincer si binevoitor incat nu aveai cum sa ramai suparat pe situatie... M-as fi descurcat fara probleme singura, dar am apreciat ospitalitatea.

Mi-a oferit cartela lui de autobuz si, singurica, dupa o plimbare scurta pe jos, pentru ca era foarte greu sa interactionez cu localnicii in engleza si, deci, sa aflu unde exact sa cobor, am ajuns la apartamentul lor, pozitionat intr-un zgarie-nori (cred ca primul in care am stat vreodata), intr-un complex rezidential in care se aflau in cea mai mare parte expati.

Primul lucru pe care l-am observat din autobuz a fost un munte cu un versant plin de cruci. Mi s-a parut extrem de interesant si ciudat: prin ce catastrofa sau razboi sa fi trecut aceasta zona miniona a lumii de are atatea morminte? Am aflat ca defapt in Macao, bogatii din Hong Kong isi trimit mortii, pentru ca nu mai exista loc de inmormantare pe insulele Hong Kongului. Mi s-a parut un fapt foarte interesant care mi-a creat deja o stare de neliniste in ceea ce priveste apropiata vizita a Hong Kong-ului.

Dar sunt in Macao, inconjurata de nou si de oameni foarte draguti si primitori. Trebuie sa traiesc in prezent, ca asa pot pierde multe...

O clipa nu m-am simtit nedorita sau cum ca as incomoda in vreun fel locatarii. Asa da gazde!

Cum am nimerit in weekend, am putut sa ma consider norocoasa. Baietii erau liberi de obligatii (Rui mai avea cate ceva de facut pe ici pe colo, dar totusi era weekend), vremea era superba... Scapasem de umiditatea exagerata din Thailanda si de ploile zilnice!

Rui era bine dispus, cred ca o trasatura permanenta a lui, si m-a dus cu scuterul sa luam pranzul pe insula sudica a Macaoului, numita Coloane. Insula era pastrata aproape intacta de interferentele oamenilor, fara prea multe cladiri, atractia principala fiind plajele si un satuc de pescari. Aici am mancat mancare mecaneza! Da, exista un nume pentru mancarea specifica a Macaoului. Ei zic ca este un amestec intre mancarea portugheza si cea chinezeasca... Am mancat melci cu mult usturoi si inca ceva ce nu-mi amintesc, plus o paine extraordinar de buna cu crusta groasa (nu sunt tipul de om care mananca la fiecare masa paine, dar de cand plecasem de acasa nici macar nu mai vazusem o felie de paine)...

Piateta satului pescaresc pe inserate
Sub coleanele din stanga am stat la terasa si pranz

Satul avea un farmec european, linistit si relaxat... Am mancat intr-o piateta, pe terasa, in fata unei biserici... Am baut si niste bere si am plecat spre casa sa ne pregatim pentru petrecerea de sambata seara!

Pentru petrecere am fost in Venetian, cel mai mare cazino / hotel din Macao, situat pe Fasia Cotai. Aceast pamant a fost revendicat marii, deoarece acolo fusese initial o mlastina. In acea zona sunt acum situate 7 hoteluri si cazinouri, Venetian, asa cum spune si numele, fiind construit ca replica a celui din Las Vegas si fiind detinut de americani, cu o valoare estimata de 2.4 mld de dolari. In plus, este si cea mai mare structura hoteliera din Asia si a 5a cladire ca marime din lume.

Venetian seara din departare

Petrecerea la care am fost era pentru sarbatorirea inaugurarii unui bar de acolo acum 2 ani, dar cum cladirea fusese pusa in functiune din 2007, intregul complex sarbatoarea in jur de 2 ani, oricum!

Interiorul era un amestec de lux si kitsch incredibil, care pentru o scurta vizita a fost interesant. O parte era amenajat sa imite Venetia, cu tot cu cer... Cum am spus, poate fi interesant sa il vezi o data in viata... Macar ca sa stii ce sa nu faci in alta parte... :p

In partea de casino nu aveam voie sa fac poze...
Asta e un hol...

Imitatia unei strazi venetiene...

Gazdele mele: Rui- stanga, Afonso - dreapta

Petrecerea a fost animata, cu dansatoare brazilience, oameni destul de importanti, mancare si bautura gratis (mancarea pentru toata lumea, bautura pentru ca Afonso il cunostea pe barman)... Pana in acest punct al revelatiilor mele despre Macao, viata parea destul de dulce... J

Un bar adevarat... Mai rar vezi unul prin Bucuresti in ultima vreme...



Spre deliciul baietilor: braziliencele



Dinnou, brazilience :)

Si, ati crede ca ajunge pentru o seara de sambata noaptea, nu? Ei bine, am mai fost cu baietii si la o masa intr-o taverna portugheza – nu am mai mancat, am gustat doar cateva produse portugheze de curiozitate, pentru ca spre rusinea mea, nu am ajuns in apropiata Portugalie... J

Ospatarul portughez avea o personalitate incredibila...
Ca si prezentarea... :)

Ce e fascinant la aceasta poza?
Dupa o lune de zile, in sfarsit am vazut o strada goala...
Luxul linistii si al unei populatii mai mici pe Planeta... Merita militat pt asa ceva!

Si, dupa aceasta mica escapada din tumultul petrecerilor, am mers cu tot grupul de portughezi care se stransese acolo, la un festival care abia incepuse si urma sa dureze 3 zile – Festivalul Lusofoniei (adica, al vorbitorilor de portugheza).

Festivalul Lusofoniei

Festivalul vazut de jos

Fasia Cotai cu hotelurile si cazinourile sale...

Si, in cele din urma, incredibil, am fost intr-un alt bar, unde Afonso a pus niste muzica ciudatica dar draguta si de unde ne-am retras in plina glorie pe la 4 dimineata...

Simt cumva ca partea de petreceri a calatoriei mele a sosit. E bine sa te lasi in voia evenimentelor si sa imbratisezi orice surpriza iti pregateste fiecare tara, zona, oras... Atata vreme cat surprizele sunt placute, evident!