Tokyo - Prima zi

Am avut noroc cu gazdele mele – sunt studenti si sunt foarte disponibili, chiar foarte incantati, sa imi arate imprejurimile.

Primul pe lista mea, pentru ca era o zi ploioasa, era  muzeul Edo-Tokyo, unde se reproduce viata si a cultura fostul Tokyo. Promite peste 400 de ani de istorie si baietii nu il vazusera. Interesant.

Prima chestie super haioasa si curioasa pe care am gasit-o in Tokyo: standul de umbrele cu cheite. Umbrela are o valoarea in Japonia. Foarte dragut.

Sistem de pastrare a umbrelelor la muzeu - cu cheie!

Cum ajungem, aflam ca nu se plateste intrarea fiind o sarbatoare de care nici macar gazdele mele nu stiau. Oricum, intram fara sa mai cheltuim bani, intotdeauna bine, si cum ajungem acolo ne hotaram sa luam un ghid (gratuit si el). De la departare se aud tobe, asa ca dam o fuga pana la marginea unei balustrade – fapt care ne face sa realizam cat de mare este muzeul – si vedem o parte dintr-un spectacol de muzica traditionala.

Spectacol live cu un ritm de tobe fascinant!

Primim un ghid, nu neaparat foarte bucuros sa se afle acolo desi serviciile si le oferea ca voluntar, si ne incepem turul. Machete impresionante cu reproduceri ale orasului vechi, detalii de arhitectura, tehnici de tipografiere pe hartie de orez, decrete si declaratii si statueta primului Shogun. Din momentul in care m-am declarat impresionata de aceasta „intalnire”, japonese-o (asa se numeau ei in engleza si cum ii voi numii si eu de acum inainte) nu m-au mai scos din Shogun.

Influente europene... biserici construite... incercari de convertire...

Interioare europene

Detalii arhitecturale

Metoda de tiparire pe hartie de orez



Documentul de capitulare a Japoniei,
marcand finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial
Baietii mi-au povestit cat de saraci erau japonezii atunci... Povestile ii marcheaza in continuare pe tineri...



Primul Shogun si cel mai puternic, daca imi aduc aminte bine... :)

Ce m-a surprins foarte mult a fost ca nu auzisera niciodata de cartea Shogun a lui James Clavell, una din cartile care m-au impresionat in copilarie foarte mult. Daca as fi fost japonezota m-ar fi interesat foarte mult cum imi descrie un vestic cultura. Foarte ciudat ca nu este cunoscuta, mai ales ca e o carte buna.

Dupa ce am terminat cu muzeul, ne-am recuperat umbrelele pastrate sub lacat si ne-am indreptat inspre zona Asakusa, must-see turistic, cunoscuta mai ales pentru templul Sensō- ji, dedicat zeului Kannon.  Sensō- ji este cel mai vechi temple din Tokyo si unul din cele mai importante. Zona era foarte turistica, plina de multe locuri de une puteai face cumparaturi de suveniruri si nu numai.

Straduta care mi-a amintit de Thailanda

Moda nebuna... Vreau si eu cizme laba de rata!!!

Zona turistica decorata cu crengute din plastic... nu e foarte Feng Shui!!!

Doamne purtand kimono platite sa se fataie prin zonele turistice

Unele doamne sunt veritabile si le poarta pentru ca sunt
traditionaliste

Dupa ce am ramas fascinata de ceremonia purificarii cu fum a credinciosilor si m-am saturat de inghesuiala tipic turistica a zonei, pe o straduta care imi amintea de Toronto (nu m-as fi asteptat la atatea cladiri joase de inaltime in Tokyo), am gasit un fel de mini-terasa unde se serveau supe. Infrigurati si destul de infometati, ne-am luat supite Ramen. Manacarea japoneza se aseamana cu cea chinezeasca la un anumit nivel, dar e muuuult mai gustoasa.

Straduta ce imi aminteste de Toronto

Straduta pe care am mancat supa ramen

Lumini chioare si cabluri electrice vizibile... multe...
Cine s-ar fi astepatat la asa ceva de la capitala high-tech a lumii?!?

Continuandu-ne drumul, presupun ca frigul ne consuma energia destul de repede, am intrat intr-un supermarket (in sfarsit un supermarket – cred ca e primul pe care il vad de cand am plecat din tara) de unde ne luam provizii de snacksuri. Atunci am devenit dependenta de Kalinto, un fel de pufuleti crocanti acoperiti cu caramel putin sarat. O nebunie! Sunt in al noualea cer in ceea ce priveste mancare domeniul culinar!!!

Ajungem intr-un tarziu si in zona Shinjuku, hub important al transporturilor din Tokyo. O zona cu cladiri inalte pe care as declara-o echivalentul lui Times Square din New York sau al Picadilly Circus din Londra. Sincera sa fiu, ma asteptam la mult mai mult high tech in Tokyo... Comparativ cu China pe plan tehnologic si arhitectural, Japonia pare batrana si ponosita. Chiar cred ca e. Diferenta e in oameni insa. Se simte cultura si democratia iradacinata aici prin felul de a se manifesta al oamenilor, prin felul lor de a se imbraca, prin oportunitatile existente, prin atmosfera si energia locului.

Consideratia celor bolnavi pentru sanatatea celor din jur este reala

Sculptura din departare a primit votul unanim al gazdelor mele
ca fiind cea mai urata sculptura din lume :)

Am pornit pe stradute care mi s-au parut in continuare mult prea intunecate si pe langa cladiri mult prea joase pentru una din cele mai aglomerate metropole ale lumii.

Seiken, japonezo-chinezul de 2 metri facuse dansuri clasice
dar prefera exprimarea mai ciudata, pe strazi - iata o ipostaza :)

Stradute peticite in Tokyo...
Parca te face sa fi mai inulgent cu haosul din Bucuresti...

Intimitate realizata prin tragerea perdelelor :p

Am cinat intr-un local micut unde am asteptat ceva pana sa se elibereze o masa, unde se serveau cele mai bune galuste chinezesti prajite (fried dumplings) dupa Ito. Ne-a facut cinste, n-am inteles exact de ce (probabil era singurul care avea un job?)...

Am pornit iar, pe jos, spre alta zona cu zgarie-nori, numita Ikebukuro(zona comerciala si de entertainment a Tokyoului).

In aceasta zona este si cladirea Guvernului Metropolitan al Tokyoului de unde se poate vedea tot Tokyoul. Baietii nu fusesera niciodata dar au presupus ca era inchis, ca era deja intuneric, asa ca ne-am indreptat spre zona Ikebukuro.

In Ikebukuro se se afla si cafeneaua Oyaji

Cafeneau Oyaji se afla in cortuletul din fata cladirii avangardiste

Foarte treatali japonese-o astia... :)

Clientii sunt implicati si se implica cu mare placere

Daca aveti rabdare sa va uitati la videoclipul din cafeneau Oyaji, puteti sa va dati seama de atmosfera din Tokyo. In majoritatea locurilor, oamenii se manifesta cam asa...

Tipul cu aspect de pirat de la inceputul filmuletului, daca nu am inteles gresit, este un actor faimos al Japoniei, care a venit cu ideea pentru aceasta cafenea. Era acolo si cand am fost eu. Si, spre sfarsit, ii puteti vedea dansand chiar si pe muzica rock. :)

Bauturile erau cam scumpe, dar avand asa chelneri e de inteles (toti chelnerii erau si actori).

Pe drumul spre casa am oprit la un supermarket pentru a cumpara cele trebuincioase pentru construirea unui tort pentru ziua unei vecine. Inghetata cu fructe si pandispan. M-a surprins cat de religios trateaza japonezii fructele – par sa fie considerate scumpe de localnici. Trebuie sa recunosc ca imi e greu sa fac conversia dar nu mi se par chiar asa de scumpe.

Am mers la vecina cu tortul, i-am cantat la multi ani si am plecat cam repejor inapoi. Baietilor le era foame asa ca au gatit cina pe care am servit-o la masa lor foarte joasa din sufragerie (acolo unde dormeam eu). Dar faza cea mai tare nu era ca mancam stand pe jos, ci ca sub blatul masei existau rezistente incorporate sub care ne puteam incalzii picioarele. Foarte tare si foarte bine-venita aceasta realizare inginereasca. Ce pacat ca s-a facut asa de frig si ca nu aveam haine portivite! La stiri se anutase ca iarna venise in Japonia cu o saptamana mai devreme – saptamana cat stateam eu acolo.

Si ultima realizare a primei mele zile in Tokyo a fost sa invat (nu ca as putea sa reproduc acum) sa fac o pasare din origami.

O zi pe care am simtit-o ca pe o saptamana urmata de inca o noapte de dormit pe tatami, cu nasul inghetat in pofida zecilor de plapumi si paturi cu care ma infasuram.