China - Beijing

Dintre toate trenurile in care as fi putut sa nu imi iau pat, am decis sa nu merg la cuseta exact in asta. Desi aveam „soft seat”, ceea ce insemna ca scaunul era tapitat si avea curbura pentru spate, toata noaptea televizorul a fost pornit si lumina puternica a starlucit in fata mea aprinsa toata noaptea (si nu faceau deloc economie cu puterea becurilor). In sfarsit, sa zicem ca toate astea sunt de asteptat si nu chiar atat de ciudate, dar cel mai ciudat a fost ca toata noaptea sonorul era dat la maxim, pentru ca nu exista posibilitatea folosirii individuale a castilor de catre cei care vor cu adevarat sa urmareasca filmul de la televizor. Acum simt ideile negative ale comunismului din plin. Si, in urletele disperate din Panic Room, mi-am acoperit fata cu un pulover si am incercat sa ma odihnesc, desi tipetele si muzica panicanta din film mi-au dat un sentiment mai degraba claustrofobic.

Presupun ca orice fapt bun trebuie rasplatit. Prinsesem trenul, chiar fara cativa ron in minus. In Beijing am ajuns cam maraita. Si, surpriza, aici ninsese!

Eu nu eram deloc pregatita de asa ceva: o jacheta de toamna, cu maneci tre sferturi, un pulover pe care il purtam serile de vara la mare si un pulover tot cu maneci trei sferturi, dar din lana, pe care l-am achizitionat in Hangzhou.

Primul impact: se simte impactul comunismului mult mai mult decat orice alt oras chinez am fost. Dar au starzi largi si trotuare pe care pietonii chiar pot merge. Pacat de mocirla creata de putina zapada ce cazuse (se pare ca si ei au probleme cu canalizarea sau, cel putin, cu circulatia lichidelor pe strada).

M-am intalnit cu Radu, prietenul meu din Romania, si am luat-o la picior. Prima chestie pe lista lui Radu era turnul CCTV. O parte din el arsese. Am vazut si eu un documentar din seria structuri avangardiste. Presupun ca este greu de realizat coltul acela suspendat. Oare cum reactioneaza cladirea la cutremure? Au cutremure in Beijing?

In drum spre Tianmen Square am dat si peste cladirea operei - foarte draguta! Cred ca preferata mea din Beijin!

Pe urma, am vizitat Piata Tianmen, cu mauzoleul lui Mao – in care nu am intrat, just for the record – si monument eroilor poporului, etc... The usual!

Exact in fata pietei era si intrarea in Orasul Interzis – frumos in filme, nu atat de impresionant in realitate. Oricum, foarte turistic si aglomerat. Sincera sa fiu, ma asteptam la ceva mult mai grandios... Pentru cel putin 3 ore am dardait de frig in continuu. Noroc ca mai erau pe alocuri mini-muzee in incaperi ferite de vant, ca nu stiu cat as fi rezistat, altfel...

 

Seara am mancat carne de vita pe plita din piatra fierbinte. Toata mancarea comandata era extraordinar de grasa. Nu imi place deloc! Locul era dragut insa. Si, dinnou, am baut ceai de margareta. Devine o obsesie!

Dupa ce mi-am luat geanta de unde o lasasem, hostelul lui Radu, am plecat in cautarea gazdei mele cu nume american Joanna. M-a surprins ca era pe CouchSurfing – era mult mai tanara decat mine si locuia singura. Primea doar fete si, cred ca eu am fost prima, sper ca nu si ultima, dar m-a impresionat curajul ei! Am vorbit despre ce as mai putea vizita si s-a uitat cu interes la ce aveam printat despre Beijing... Cand am intrebat-o ceva de orasul de sub pamant (am citit ca exista multe buncare, etc), mi-a raspuns cu amaraciune ca probabil e unul din acele lucruri pe care guvernul il ascunde fata de populatia chineza...

Casa ei era destul de departe de centru si in imprejurimi destul de darapanate, dar macar era cald si destul de confortabil. Beijingul nu pot sa spun ca este foarte posh in afara de centru... Dar oricum nu se compara cu Bucurestiul!

A doua zi am stat pe internet foarte mut incercand sa-mi gasesc gazde in Japonia, ceea ce am si reusit. Am plecat de la Joanna pe la 3:30 dupa-amiaza si pana sa ajung in centru se intunecase deja. Am mers mult pe jos, fara sa vad mare lucru. Nu am reusit sa ma intalnesc cu Radu din cauza unor probleme tehnice – baterii, etc. Am Mancat supa de noodles (my favourite) si am aranjat cu Joanna cum sa ajung la Mutianyu – o parte mai putin turistica din zidul chinezesc.

A treia zi in Beijing, desi eram hotarata sa mai vad cate ceva, zapada ce cadea din plin de dimineata m-a tintuit pe loc pana cand a venit monentul sa plec spre zidul chinezesc. Am ajuns in centru pe la 12, l-am asteptat pe Radu care intarziase si am luat un autobuz pana intr-un orasel din apripiere, unde ne astepta un taximentrist, prieten cu Joanna. Am optat pentru cable car desi puteam ajunge sus si pe jos. Deja nu mai suportam frigul, desi Joanna fusese draguta si imi imprumutase o geaca de iarna si manusi de-ale ei.

Pe Clinton il cheama William?!?

Bataie cu zapada chinese-style... ca orice alt stil :)

Cati bani sa bagi in amenajari ca sa ai aceasta onoare chiar la zidul chinezesc?!?

Seara am mancat rata in stil Pekin, traditionala pentru zona Beijingului, intr-un restaurant recomandat de prieteni de-ai Joannei. Nu am fost deloc impresionata. Gras, gras, gras si cu un gust mult prea pregnant. Nici macar cu sosurile nu au nimerit-o pentru gustul meu... Si iubesc sosurile si condimentele! Folosesc cam putine condimente chinezii astia!!!

Joanna a fost un inger, fara ea nu stiu daca as fi vazut zidul chinezesc. Si fara mine, Radu nu ar fi vazut zidul chinezesc! :)

Aeroportul din Beijing credeti ca se compara cu cel din Bucuresti? Si ma refer la cel din Otopeni!