Am ajuns la baietii din Tokyo. Mi-am recuperat bagajul cu hainele curate... ce stare placuta de confort iti dau cateva haine curate si uscate! Am dormit mai bine decat inainte, poate s-a mai incalzit vremea... Mai am o zi in Tokyo si seara zbor spre Australia!!! Desi a trecut doar o saptamana de cand am ajuns in Japonia, simt ca am experimentat cat pentru cateva luni... Sunt putin trista ca plec, totusi...
A doua zi dimineata, Hayato - prietenul gazdei mele chinezo-japoneze – mi-a inlesnit o experienta mult dorita: ceremonia de ceai! Hayato a vrut si el sa ia parte, pentru ca nu fusese niciodata! Foarte tare! Cat de tipic! Oriunde in lume, localnicii experimenteaza mai putin decat turistii din propriile traditii. Sincera sa fiu mi s-a parut ca i-au acordat mai multa atentie lui Hayato decat mie, poate pentru ca este baiat?!? sau poate pentru ca vorbeste japoneza?!? Oricum, bucuria lui mi-a adus mai multa satisfactie decat evenimentul in sine, asa ca nu m-a deranjat prea tare.
Sunteti curiosi de ceremonia de ceai, nu?
Hayato a fost cel caruia ii datorez faptul ca am ajuns sa imi indeplinesc aceasta dorinta. Cel mai indicat loc ar fi fost Kyoto, dar cu toate cate s-au intamplat acolo, numai de asta nu am mai avut timp. Asa ca Hayato s-a ocupat sa gaseasca acest loc – un hotel de lux care oferea si acest gen de experienta, contra cost, evident. Drumul pana acolo a fost fantastic, prin parcuri si pe langa conace, ambasade si alte cladiri foarte elegante. La hotel ma simteam putin ca un intrus... stiti cum sunt hotelurile de lux... Ei bine, asta era un hotel de luc mamut in Tokyo! Asta nu a ajutat sa creeze o stare relaxata de care as fi avut nevoie ca sa ma pot bucura pe deplin de eveniment. In plus, cei care urmau sa ne initieze, nu vorbeau engleza foarte bine. Sau poate ca au optat din comoditate sa il avem pe Hayato drept translator?!?
Am ajuns intr-o incapere aranjata ca o casuta traditionala cu tot cu gradina. Ne-am descaltat la marginea verandei (ce era pozitionata mai sus decat podeau) si ne-am asezat cu picioarele sub noi in fata unui foc pe care se afla un ceainic imens din fier in care fierbea apa. Uite ca imi foloseste la ceva experienta din Thailanda cu meditatia! Sa stau cu picioarele chircite sub mine pentru o lunga perioada de timp, evident!
Langa ceainicul plin de apa fierbinte se aflau un polonic si o galeata de lemn plina cu apa rece, daca nu ma insel. As fi preferat sa ni se dea mai multe indicatii, dar nu a fost sa fie.
Erau doi oameni care se ocupau de ceremonie – un domn imbracat cat se poate de normal si o doamna in kimono si mai in varsta.
Doamnul se tot plimba prin partea din spate a casei. Doamna se tot vantura intre camera din spate si noi. Initial a venit cu o farfuriuta gen sushi pe care se afla o prajitura colorata in verde si galben si un betisor. Mi-au explicat ca este prajiturica traditionala pentru ceai facuta din ou. Zici ca sunt englezi. Sau, mai bine zis, de unde si-or fi luat englezii obiceiul ceaiului? :)
Pe urma a aparut cu niste boluri si un fel de perie / batator din bambus. Pe fundul vasului se afla o pudra verde. Deci asa se face ceaiul, din praf de ceai... Ceaiul verde este un sortiment special si este transformat in pudra pentru a putea fi folosit in ritualul ceaiului.
Baiatul este invitat primul sa ia parte la ceremonie! Prefer o societate nord-europeana! :p
In sfarsit, apare si domnul. Ne explica importanta vitala a temperaturii apei, care trebuie sa se afle undeva in jur de 80 de grade Celcius. Domnul ia cu polonicul apa din galeata de lemn si toarna peste apa din ceainicul de metal. Repeta pana cand ajunge la temperatura perfecta. Maiestria si mestesugul sunt inca apreciate in Japonia...
Pe urma, ia apa fierbinte si o pune in bolul cu pudra. Doamna ii arata lui Hayato cum sa amestece si de cate ori. Viteza creaza spuma la suprafata ceaiului. Pe urma, mananca o bucatica de prajitura si, inainte sa bea, invarte bolul de ceai cu ambele maine spre stanga de trei astfel incat sa ajunga inapoi in aceeasi pozitie. Exista o fata a bolului de ceai, pe care eu nu o pot observa. Inainte sa duca bolul cu ceai la buze, face un detur pe la frunte, multumind pentru aceasta onoare... si bea! Sunt moarta de curiozitate ce gust au prajitura si ceaiul!
Acum e randul meu! Pe parcursul intregii ceremonii ma simt putin necoordonata. Gustul prajiturii este total neasteptat – foarte, foarte dulce si cu o textura fainoasa. Cred ca faina folosita e de orez. Urmeaza intreaga ceremonie. Doamna nu pare sa fie deloc multumita cu mine. Nici macar de cum amestec ceaiul. Imi apasa pe mana. Iti trebuie ceva forta pentru aceasta activitate. Nu as fi banuit ca batranica asta are asa forta! Si totul doar de la facut ceai! :) Pe urma nu reusesc sa intorc bolul de ceai exact cat trebuia din cele trei miscari dorite... Come on!!! Ce frustrant! Trebuie experienta si pentru asa lucru minor! Hayato e japonez, o are in sange! :) Imi era teama de gustul prafos de ceai... Gust... Nu e rau deloc. Trebuie sa-l beau pe tot, asa e traditia... Foarte delicat si subtil, aproape laptos. Imi place cum fac japonezii ceaiurile... Defapt, si chinezii! Vesticii s-au obisnuit sa il faca extraordinar de tare! Risipim inutil resursele cand, defapt, ne putem bucura de subtilitate lor!
Oricum, imi ia jumatate de zi sa imi pun pantofii in picioare. Cum se misca japonezii astia asa de repede? Cred ca un factor decisiv in alegerea incaltamintii in Japonia este cat de repede ti-o poti pune sau scoate din picioare.
Dupa acesta experienta pe care nu o regret, il duc pe Hayato la observatorul din cladirea guvernului metropolitan de unde putem vedea Tokyo de la inaltime. Si, e gratis! Cine s-ar fi gandit ca gasesti ceva gratis in Japonia? Mai ales ca folosim un lift sa ajungem acolo! Cine plateste intretinerea si functionarea lui?
Vederea este superba, dar, nu pot sa vad muntele Fuji. Am trecut pe langa el, dar noaptea, asa ca nu l-am vazut nici de jos. Presupun ca e poluare si in Tokyo, deoarece in pofida zilei insorite nu reusim sa vedem nimic in departare.
Dupa ce coboram, mergem la un targ de prostioare pe care il vazusem de sus. Multe prostioare, dar probabil si multe lucruri care merita. Cum ma decid foarte greu, plecam fara sa achizitionez nimic.
Dupa o zi plina si placuta, ma intorc la baieti, imi iau ramas bun si ma indrept spre un nou capitol interesant din excursia mea: Australia!!!
